Doi adolescenţi din Orăştie l-au agresat pe un amic de-al lor şi i-au furat banii, după ce au consumat toţi trei băuturi alcoolice. Victima a apelat la ajutorul poliţiştilor, relatându-le coşmarul prin care a trecut.
În urma cercetărilor, poliţiştii au reuşit să-i identifice pe cei doi minori, de 16 şi 17 ani, ambii din Orăştie, despre care au stabilit că în 22 octombrie la ora 01.40 au comis o tâlhărie. „Fapta de natură penală a fost reclamată chiar de victimă, un minor în vârstă de 16 ani, din judeţul Vrancea, care le-a declarat poliţiştilor că, în timp ce se deplasa pe strada Eroilor, din Orăştie, a întâlnit un grup de tineri cu care, în urmă cu puţin timp, consumase băuturi alcoolice. În urma unor discuţii, o persoană din grup l-a îmbrâncit şi l-a ameninţat, deposedându-l de 130 de lei”, a informat IPJ Hunedoara. Ambii minori, suspecţi de tâlhărie, au fost reţinuţi, urmând să fie duşi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Orăştie în vederea luării măsurilor legale. (N. Bumbac)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…