O adolescentă în vârstă de 14 ani susţine că a fost bătută şi violată de un afacerist de origine iraniană, Nasrollah Shariat Nalkiashari, care deţine un club în Petrila, dar şi o casă de amanet în Petroşani. Anchetatorii au demarat cercetările în acest caz, pentru a stabili dacă se confirmă că a fost vorba de un viol şi vătămare corporală.
Prostită cu aur şi bani
Minora F.E. a povestit că s-a întâlnit accidental cu afaceristul care locuieşte în Petroşani. „Vroiam să merg în oraş, am căutat o prietenă şi nu era nimeni în Colonie, dintre prietenii mei. În parc am găsit o fată cu rolele pe care o ştiu şi am vrut să scurtez drumul până acolo. Am trecut pe lângă bloc şi la scară era el, şi mi-a zis: hei fata, hai un pic! Am văzut că nu vorbea corect româna. Mi-a zis că dacă vreau un lanţ de aur, cercei şi bani”, povesteşte tânăra. Iniţial, fata nu a acceptat, însă a fost convinsă să urce cu afaceristul iranian în apartament, iar acolo, spune ea, a fost bătută şi apoi violată. „M-a tras de mână în casă, a încuiat uşa şi a pus mâna pe mine. Am ţipat iar el mi-a pus mâna la gură şi m-a dus în cameră. Acolo m-a lovit peste picioare, pe spate şi apoi m-a forţat”, mai susţine adolescenta. Aceasta spune că a reuşit să scape din apartament după ce afaceristul a intrat la baie. Ajunsă acasă, a povestit totul părinţilor. „El are bani şi noi vrem să fie pedepsit şi alte fete să nu mai păţească ce a păţit fata mea”, spune mama tinerei.
Fata poate ajunge în plasament
Cazul de la Petroşani a ajuns şi în atenţia Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara, care a luat deja primele măsuri. „Un asistent social de la noi a mers la faţa locului, ca să evalueze situaţia şi să discute atât cu fata, cât şi cu mama, în a cărei grijă se află. Dacă se constată că minora este în pericol, va fi dată în plasament de urgenţă unor rude. Dacă nu se impune acest lucru, atunci va primi sprijin şi susţinere de la un psiholog şi un asistent social, care o vor integra într-un program de consiliere pentru a putea depăşi momentul neplăcut prin care a trecut“, a declarat Ionela Lazăr, purtătorul de cuvânt al DGASPC Hunedoara.
Totuşi, părinţii au alertat autorităţile abia la câteva ore după ce au aflat de la minoră ce a păţit. „Într-adevăr, a fost depusă o plângere la Poliţia Petroşani, miercuri seara, în jurul orei 22.00. S-a deschis un dosar penal pentru viol, iar prezumtivul autor al faptei este un bărbat de 64 de ani din Petroşani. Dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroşani pentru continuarea cercetărilor“, a precizat subcomisarul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Dacă se stabileşte că Nasrollah Shariat Nalkiashari a obligat-o pe F.E să întreţină relaţii sexuale cu el, riscă să petreacă până la 12 ani după gratii. Pe de altă parte, chiar dacă violul nu va fi confirmat, iranianul va răspunde pentru act sexual cu un minor, infracţiune pedepsită tot cu închisoarea.
LATEST NEWS
Nasrollah Shariat Nalkiashari, afaceristul de 64 de ani din Petroșani, denunțat de minora de 14 ani că ar fi forțat-o să întrețină relații sexuale cu el, nu va sta după gratii. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani au decis că iranianul va rămâne sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, fiind acuzat de viol.
Vorbesc gurile rele că o duduie, cu un salariu net de vreo 8.000 de lei,…
Peste câteva zile, Donald Trump își preia mandatul de președinte al SUA. Peste câteva zile,…
Mircea Rotea, pompier la Detașamentul de pompieri Deva Pentru că a intervenit, fiind în timpul…
Claudia N., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de…
Hunedoreanul a cerut intervenția polițiștilor după ce mai mulți cetățeni olandezi s-au încăierat la o…
Tânărul aflat în arest preventiv a fost închis de mai multe ori pentru furturi, iar…