Duminică, 30 august, la sediul Poliţiei municipiului Hunedoara, s-a prezentat un bărbat care a sesizat faptul că fiica lui, Denisa Maria Dobondi (foto), în vârstă de 13 ani, în data de 29 august, în jurul orei 16:00, a plecat voluntar de la domiciliu şi nu a mai revenit.
La momentul plecării, minora era îmbrăcată cu pantaloni jeans de culoare neagră, o buză de culoarea albă cu mâneci lungi, iar în picioare purta încălţăminte sport de culoare albă (marca FILA).
Minora are o înălţime de circa 1,50 m, ten măsliniu, ochi căprui, faţă rotundă, pe obraz are trei aluniţe, două dispuse sub ochiul drept, iar una deasupra buzei superioare, păr creţ, lung, până mai jos de nivelul umerilor, vopsit negru şi are un tatuaj cu inscripţia literei ,,A”, la nivelul antebraţului stâng.
Din momentul primirii sesizării, poliţiştii hunedoreni au efectuat activităţi specifice, în scopul depistării minorei, care a fost dată în urmărire naţională şi în consemn la frontieră. (M. Crivăţ)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…