„Tricolorii” lui Mircea Lucescu se pregătesc pentru ”dubla” din Liga Națiunilor, competiție în care vor juca sâmbătă, 12 octombrie, cu Cipru, în deplasare, după care marți, 15 octombrie, cu Lituania, ambele de la 21:45, scrie digisport.
Naționala României a efectuat luni seară, 7 octombrie, primul antrenament în vederea celor două meciuri amintite. Este important de precizat că doar o parte dintre fotbaliștii convocați de ”Il Luce” au participat.
Doar 10 ”Tricolori” au ajuns la baza de pregătire de la Mogoșoaia înainte de acest antrenament. Este vorba de Horațiu Moldovan, Nicolae Stanciu, Florin Niță, Denis Alibec, Nicușor Bancu, Alexandru Mitriță, George Pușcaș, Florinel Coman, Alexandru Chipciu și Andrei Rațiu. Fundașul dreapta al celor de la Rayo Vallecano a ajuns cu doar câteva minute înainte de începerea antrenamentului. Este important de precizat că Pușcaș, Mitriță, Bancu, Chipciu și Rațiu s-au pregătit separat și au făcut exerciții de recuperare pentru că au jucat pentru echipele de club în ultimele două zile.
Un număr de 25 de fotbaliști au fost convocați de Mircea Lucescu pentru „dubla” cu Cipru și Lituania
PORTARI: Florin NIȚĂ (Damac | Arabia Saudită, 26/0), Horațiu MOLDOVAN (Sassuolo | Italia, 11/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 2/0)
FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 23/1), Cristian MANEA (FC Rapid 1923, 25/2), Andrei BURCĂ (Baniyas | EAU, 33/1), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 23/0), Virgil GHIȚĂ (Cracovia | Polonia, 1/0), Alexandru PAȘCANU (FC Rapid 1923, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 41/2), Alexandru CHIPCIU (Universitatea Cluj, 45/6)
MIJLOCAȘI: Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 19/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 30/8), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 76/15), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia, 61/7), Marius MARIN (Pisa | Italia, 24/0), Darius OLARU (FCSB, 22/0), Victor DICAN (Farul Constanța, 0/0), Ianis HAGI (Rangers | Scoția, 41/5), Florinel COMAN (Al-Gharafa | Qatar, 18/1), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 26/5), Alexandru MITRIȚĂ (Universitatea Craiova, 20/4)
ATACANȚI: George PUȘCAȘ (Bodrum | Turcia, 45/11), Denis ALIBEC (Farul Constanța, 40/5), Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia, 17/4)
Program România – Liga Națiunilor, Grupa C2
Vorbesc gurile rele că un personaj din zonă, angajat la stat, evident, unde se pare…
Petru Mărginean a deținut mai multe funcții în administrația județului. A fost și primar al…
Emil Rîșteiu, primarul orașului Simeria Pentru că, deși a preluat o primărie cu probleme, a…
S.M., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată după ce s-a bătut…
Mai mulți cetățeni din comuna Lăpugiu de Jos au reclamat la prefectură că lucrările de…
Curtea de Conturi a elaborat un raport și recomandă autorităților elaborarea unei ”Concepții naționale pentru…