Cunoscutul antrenor de fotbal Mircea Lucescu a fost prezent într-o vizită privată la Hunedoara la invitaţia fostului său elev, Ioan Petcu, care, sâmbătă, şi-a căsătorit fiica.
La acest eveniment Mircea Lucescu s-a întâlnit cu unii dintre foştii săi elevi, cu câţiva prieteni vechi, dar şi cu primarul Dan Bobouţanu, invitat şi el la nunta din familia Petcu. La invitaţia primarului Bobouţanu, cunoscutul antrenor a petrecut ieri câteva ore în oraşul de pe Cerna, alături de vechi prieteni. El a vizitat Castelul Corvinilor şi Pietonala din centrul municipiului, dar şi alte locuri din oraş.
Cel mai titrat antrenor român de fotbal din toate timpurile a rememorat, alături de foştii săi elevi, amintiri din epoca Corvinului, dar şi a echipei naţionale din perioada când o conducea şi avea în rândurile sale mulţi fotbalişti hunedoreni. Însoţit de Ioan Andone şi de gazetarul Daniel Nanu, Mircea Lucescu a vizitat câteva locuri dragi din municipiul de pe Cerna, a ţinut un moment de reculegere la statuia regretatului său elev, Michael Klein, a fost la arena de fotbal din Hunedoara şi a promis că va veni din nou, de această dată într-o vizită mai lungă, cu ocazia lansării unui volum despre întreaga sa activitate, lansare care va fi făcută în premieră (probabil în luna octombrie), la Hunedoara.
Primarul Dan Bobouţanu a fost cel care a propus ca lansarea să fie organizată la castelul din Hunedoara, lucru acceptat de către Mircea Lucescu, antrenorul fiind de acord şi cu organizarea unei partide de old boys la acel moment.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
,,Cel mai titrat antrenor român,,? A castigat Cupa Campionilor Europeni? Ne-a calificat la Mondiale? E adevarat ca are 3 Ghete de Aur si statui la Tirana si in Irlanda de Nord! Regele antifotbalului si-a batut joc de Generatia de Aur...