În Valea Jiului, imediat după terminarea Postului Mare, din prima zi de Paşti, se pornesc nedeile strămoşeşti. Obiceiul a fost păstrat cu sfinţenie aici, iar în acest an, pe lângă oaspeţii de seamă, au fost chemaţi şi sărmanii din Petroşani.
Oaspeţii, serviţi cu bucate tradiţionale
În funcţie de aşezare, momârlanii şi-au stabilit ziua în care să ţină această sărbătoare, în aşa fel, încât să nu coincidă cu o alta a vreuei aşezări de momârlani din Valea Jiului. Motivul este unul simplu: în acest fel, toată suflarea poate participa la serbare. Luni, a fost rândul momârlanilor din “Lunca Jiului”- Petroşani să ţină nedeia. Manifestarea a început dis- de-dimineaţă, când în curtea bisericuţei s-au strâns grupuri de prieteni şi rude ale gospodarilor care au pregătit masa, dar şi bucatele specifice pentru petrecere. „Credincioşii localnici aduc şi jertfesc animale de bună voie, făcând praznic, la care invită apoi pe toţi doritorii. Oamenii sunt serviţi cu bucate tradiţionale, cu ciorbă sau tocăniţă de batal, varză călită şi, mai ales, păsatul cu brânză cu colac şi un pahar de vin”, spune preotul ce slujeşte în bisericuţa monument istoric.
Invitaţi de seamă
Totuşi, numai şase bărbaţi pot lua parte la prepararea mâncărurilor, iar ceilalţi doar dau o mână de ajutor. Bucatele sunt tradiţionale şi preparate după reţeta lăsată cu limbă de moarte de strămoşi. Cei care nu au avut loc la imensul ceaun, în care s-au pregătit păsatul (n.r. mălai fiert şi amestecat cu brânză de oaie) şi tocana de berbec cu varză acră, au putut să se roage în bisericuţa veche de 400 de ani, mai ales că în lăcaşul respectiv se oficiază slujbe doar de trei ori pe an.
La masă, a fost invitat ca în fiecare an, şi primarul Petroşaniului, dar şi alţi politicieni şi oficiali. Printre aceştia s-a aflat şi edilul şef din Deva, Mircia Muntean. Acesta a participat la nedeile pornite pe partea de est a Văii Jiului şi s-a arătat surprins de cât de bine şi-au păstrat momârlanii tradiţiile. Mircia Muntean a luat masa alături de momârlani la nedeia de la Biserica Sânionilor şi a spus că s-a simţit foarte bine în mijlocul lor. Primarul Petroşaniului a spus că a vrut să-i arate şi colegului său cât de frumoase sunt obiceiurile zonei. „Am venit, pentru că îmi place foarte mult să iau parte la astfel de evenimente, să văd cum se pregăteşte mâncarea în aceste vase vechi şi pentru că aici, ne regăsim adevăratele valori”, spune Tiberiu Iacob Ridzi, primarul localităţii.
Pomană şi pentru săraci
Pentru că este o zi de veselie, iar toate disputele trebuie uitate, la nedeie, poate participa oricine are bunăvoinţă, spun momârlanii. Nici săracii nu sunt uitaţi, iar cu cât sunt mai mulţi, cu atât bucuria este mai mare, pentru că în această zi de Paşti, trebuie să se dea şi de pomană, iar nedeia este un bun prilej pentru a aduce o bucurie, dar şi o masă caldă
celor nevoiaşi. “Oricine poate participa la nedeie şi de aceea, noi deschidem porţile larg, în semn că sunt bineveniţi. Anul acesta, au luat parte la petrecere peste 500 de oameni, pe lângă momârlani au fost prezenţi şi de nevoiaşii din cartierele sărace ale Petroşaniului. „Oamenii năpăstuiţi s-au obişnuit să vină aici la masă. Ştiu că este praznic şi de la an la an vin în număr tot mai mare. Pe noi nu ne deranjează, îi poftim la masă lângă noi”, spune Ion Strâmb, unul dintre organizatori. După masa, încep horele în care se prind chiar şi bătrânii îmbrăcaţi în port popular. Petrecerile câmpeneşti se întind până în luna septembrie şi au loc pe tot cuprinsul Văii Jiului.
Într-o țară care produce anual peste 2,6 milioane de biciclete și se situează pe locul…
Subprogramul de Tratament medicamentos al bolnavilor cu afecțiuni oncologice, Subprogramul de monitorizare a evoluției bolii…
Candidații PSD Hunedoara la Parlament se angajează să investească în viitorul țării printr-un sistem educațional…
Deputatul PSD de Hunedoara, Ilie Toma (foto), a declarat că primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu…
„Sunt Natalia-Elena Intotero și candidez cu convingerea că împreună putem continua efortul comun de dezvoltare…