Mircia Muntean va fi cercetat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Poliţia hunedoreană a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă în cazul accidentului în care a fost implicat deputatul Mircia Muntean (Partidul Social Democrat – PSD), însă ancheta va fi derulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, competent în cazuistica legată de parlamentari.
“În cauză a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Dosarul va fi trimis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru că unul dintre cei implicaţi în accident este un parlamentar”, a declarat subcomisarul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara.
Deputatul Mircia Muntean a fost implicat joi seara într-un accident de circulaţie, care a avut loc pe Calea Zarandului, din municipiul Deva. Maşina în care se afla parlamentarul a acroşat un autoturism şi un autobuz fără pasageri, după care s-a oprit într-o autobasculantă care aştepta la semafor. Deputatul a declarat că la volanul maşinii sale se afla o altă persoană.
Mircia Muntean a fost internat la compartimentul neurochirurgie, din cadrul Secţiei Chirurgie a Spitalului Judeţean, cu traumatism cranio-cerebral. „Este vorba de o contuzie cerebrală minoră, cu escoriaţie fronto-parientală dreaptă şi o contuzie a piramidei nazale. Pacientului i s-au făcut investigaţiile necesare de urgenţă şi a rămas internat pentru tratament şi supraveghere medicală”, a declarat medicul chirurg Marius Blendea, aflat în gardă la Secţia Chirurgie. (Mircea Crivăţ)