Mişcări în lotul echipei Corvinul Hunedoara
Nou promovata în Liga secundă de fotbal, CS Corvinul Hunedoara, a anunțat că nu se va mulțumi cu puțin în sezonul următor și vrea în play-off. Țintește sus formația antrenată de Florin Maxim, iar președintele Dan Colesniuc a făcut anunțul care îi încântă pe suporterii din Hunedoara.
Au plecat
CS Corvinul Hunedoara mizează atât pe lotul de jucători solid pe care l-a conturat de mai bine de un an, dar și pe faptul că are un buget important de la primărie. De altfel, organizarea clubului este una de drept public și nu poate promova în SuperLiga României. Referitor la mișcările de trupe de la nivelul lotului de jucători efectuate până acum la Corvinul Hunedoara, la capitolul noutăți intră Flavius Bulboacă, atacant de 18 ani, venit de la Viitorul Arad, dar și Viorel Lică, fundaș de 28 de ani, care
s-a despărțit de promovata în SuperLiga României – Poli Iași. În privința plecărilor, situația e următoarea: un jucător a decis să se retragă, Alexandru Curtean, însă echipa poate rămâne și fără Paul Mercioiu, care s-a întors la UTA, de unde era împrumutat, și e posibil să fie păstrat de arădeni în lot, dar și fără Rafael Garutti, aflat în aceeași situație, dar care aparține de CS Mioveni. Corvinul a anunțat și despărțirea de Antonio Vlad și Adrian Mar.