Categories: FlashSport

Miss Fitness Universe 2013, „şlefuitã” la Deva

Ciprian Marinuţ

Câştigătoarea secţiunii „profesioniste” a concursului mondial de frumuseţe „Miss Fitness Universe 2013”, organizat în Miami, SUA, a practicat gimnastica aerobică timp de 11 ani în „laboratorul campioanelor” de la CNS CSS „Cetate” Deva. Anca Bucur (foto, 26 ani) s-a antrenat la clubul din Deva în perioada 1995-2006, iar duminică seară a cucerit trofeul acordat celei mai „bine sculptate” şi strălucitoare sportive a lumii.
Al doilea titlu mondial
După ce în 2011 s-a impus la categoria open, acum, Anca Bucur a impresionat juriul şi a triumfat la secţiunea profesionistelor din fitness, la care au concurat 58 de sportive din întreaga lume. Românca are un corp de invidiat, munceşte enorm şi este instructor în cadrul celei mai mari reţele de fitness din România, World Class Health Academy. „Sunt foarte fericită, iar această performanţă este o mare realizare pentru mine. Am putut trece la categoria profesioniştilor, ca urmare a concursului câştigat acum doi ani. La profesionişti, participă doar cele care au mai câştigat o competiţie importantă în ultimii doi ani, cum a fost şi în cazul meu, în 2011, cu Fitness Universe Miami. Competiţia a fost strânsă, întrucât toate concurentele am fost foarte aproape ca valoare şi prestaţie”, a spus Anca Bucur.
Străluceşte prin „bagajul de la Deva”
Concursul pentru titlul Miss Fitness Universe Professionals 2013  a avut trei probe. Proba întâi a constat în prezentarea unui exerciţiu, care trebuia să cuprindă elemente de dificultate, gimnastică, dans, creativitate şi prezenţă scenică, cu valoarea de 45 la sută din nota finală. Proba costumului de baie a reprezentat tot 45 la sută din nota finală şi a evaluat aspectele legate de forma fizică, simetria muşchilor şi frumuseţe. În fine, interviul (notat cu 10 la sută) a cuprins întrebări legate de fitness şi stil de viaţă sănătos. „Am fost foarte sigură pe mine, am avut o atitudine pozitivă, un exerciţiu complex, un corp bine lucrat şi naturaleţe. M-am pregătit singură pentru competiţie privind coregrafia exerciţiului, programul de alimentaţie şi dozarea antrenamentelor. Cred că atitudinea mea, siguranţa şi eleganţa cu care mi-am prezentat numărul mi-a adus titlul, pentru a doua oară, de data aceasta la o categorie grea“, a declarat fericită Anca Bucur, Miss Fitness Universe 2013.
Anca Bucur este originară din judeţul Mureş, comuna Sâncraiu de Mureş, iar din clasa a II-a, începută în anul 1995, până în a 12-a, pe care a încheiat-o în 2006, a fost sportivă a Colegiului Naţional Sportiv „Cetate” Deva. „În toţi cei 11 ani petrecuţi la Deva, Anca a practicat gimnastica aerobică. A fost antrenată de Adriana Chiriliuc, una dintre întemeietoarele acestui sport în România, şi cu Ramona Iovan, fiind multiplă medaliată naţională şi componentă a Lotului României. Cred că o mare parte a succesului său actual se datorează şi anilor de pregătire de la Deva”, a spus Adrian Liga, directorul CNS CSS „Cetate” Deva. „Iubesc ceea ce fac. Sunt dedicată mişcării, sportului şi energiei pozitive şi nu am să mă opresc aici. N-a fost uşor deloc, dar e atât de dulce reuşita după tot efortul depus! Încă tremur de emoţie, fericire şi împlinire! Mulţumesc tuturor pentru şiroaiele de mesaje şi felicitări”, a notat Anca Bucur pe contul personal de pe un site de socializare.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

S-a îmbătat criță și a fă­cut praf un bolid cum­părat din banii pu­blici. Cârcotașii dintr-o…

41 de minute ago

Şoseaua Hunedoara-Sântuhalm, modernizată la standardul TransRegio pentru conexiune directă cu A1

Şoseaua care face legătura între mu­ni­cipiul Hunedoara şi localitatea Sântuhalm, de lângă municipiul Deva, una…

42 de minute ago

Bulina albă

Cristian Merișanu, primar municipiul Vulcan Pentru că alături de promotorii locali în turism organizează și…

43 de minute ago

Bulina neagră

Andreea P., din Petrila Pentru că a fost acuzată de delapidare și riscă închisoarea, după…

43 de minute ago

Te-ai vaccinat împotriva Covid? S-ar putea să ai probleme cu inima

Un nou studiu publicat de revista Nature dezvăluie informații despre mo­dul în care nanoparticulele lipidice…

46 de minute ago

Nu s-a schimbat nimic. Cu salarii babane, unii medici încă cer șpagă

Anul trecut, a fost observată o creștere semnificativă a numărului de pacienți care au reclamat…

47 de minute ago