Comunitate

Mister, magie și suspans în curtea Bibliotecii Județene

Biblioteca Județeană „Ovid Densu­sianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a organizat și în acest an o frumoasă sărbătoare de Halloween. Eveni­men­tul a fost așteptat cu viu in­te­res de către tinerii care au dorit să intre în at­mos­fera spe­cifică, de mis­ter și ma­gie, a a­cestei săr­bători adop­tate la noi din lumea anglo-sa­xonă.
Am dorit și am reușit să oferim o atractivă seară de Halloween, drept care în curtea bi­bliotecii au fost aduși și aran­jați zeci de bostani ce simbolizau o fru­moasă toamnă ro­mâ­nească. Mo­men­tul cel mai așteptat, programul artistic, a fost și el foarte reușit și a creat o at­mos­feră demnă de o astfel de sărbătoare.
De vreme ce Halloween-ul a devenit și la noi o săr­bă­toare, am încercat să creăm taina, suspansul necesare și să oferim momente cât mai plăcute unui public tânăr dor­nic de deconectare. Tinerii au fost, deci, cei care au dat tonul acestei ser­bări, cu entuziasmul ce îi carac­te­ri­zează și cu aple­carea către distracție, dar s-au aflat printre noi și persoane care au depășit anii adolescenței și au venit să se bucure împreună cu tinerii de ambianța festivă pe care am creat-o.
Desigur, am adoptat sărbă­toa­rea de Halloween, o petrecem cu veselie și plă­cere, dar nu uităm nicio clipă sărbătorile noastre tra­diționale românești care nu pierd nimic din importanță și frumusețe. Ținem foar­te mult la tot ceea ce în­seamnă tradiție și păstrarea tezaurului nostru de cultură.
Nu uităm că Halloween-ul este o săr­bă­toare a bunei dispoziții, a umorului, de aceea ea se pliază perfect pe sufletul românesc.
Participanții au așteptat cu mare emo­ție și nerăbdare cele două concursuri pentru care s-au pregătit cu multă aten­ție: „Cel mai înspăimântător costum” și „Dovleacul de groază”. Costumele, ins­pi­rate din figurile supranaturale – monștri, schelete, vrăjitoare, vampiri – au avut rolul de a crea magia, misterul și farmecul care sunt ingredientele absolut obliga­to­rii pentru ceea ce înseamnă sărbătoarea de Halloween.
Concursurile s-au dovedit a fi și de a­ceastă dată o revărsare de imaginație, de inspirație și de idei originale, participanții au avut câmp liber de manifestare, iar aplau­zele celor care au asistat la parada costumelor și la concursul dovlecilor
le-au răsplătit întregul efort», a spus Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județene.

 

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura