Mita şi votul ilegal înseamnã închisoare
Oamenii legii desfăşoară, în această perioadă, o campanie de informare şi conştientizare a cetăţenilor cu drept de vot, cu privire la faptul că mita electorală şi votul ilegal pot atrage după sine pedeapsa cu închisoarea.
De la şase luni, la cinci ani
Aproximativ 2.000 de afişe şi alte câteva mii de pliante informative vor împânzi curând judeţul, poliţiştii încercând să transmită, astfel, un mesaj clar cetăţenilor care se pregătesc să meargă la urne în data de 10 iunie. „Campania se adresează în special tinerilor care împlinesc 18 ani, care votează pentru prima dată, celor din mediul rural, membrilor formaţiunilor politice sau voluntari ai acestora, tuturor celor implicaţi în derularea campaniei electorale. Atât mita electorală, cât şi votul ilegal, sunt infracţiuni care se pedepsesc cu închisoare de la şase luni, la cinci ani”, a precizat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Astfel, potrivit legii, promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri sau alte foloase în timpul campaniei electorale, pentru a convinge electoratul să voteze un anumit candidat, precum şi primirea acestor bunuri de către alegători, sunt infracţiuni. De asemenea, pedepsiţi vor fi şi cei care votează fără a avea dreptul, sau care votează de mai multe ori în ziua alegerilor.
11 sesizări până acum, în judeţ
Poliţiştii spun că deja au fost sesizaţi cu privire la comiterea unor infracţiuni ce ţin de alegerile locale, însă deocamdată, toate au fost legate de distrugerea unor panouri de afişaj electoral. „În toate aceste cazuri, efectuăm cercetări pentru identificarea persoanelor vinovate şi pentru tragerea lor la răspundere”, a mai declarat Bogdan Niţu. (C. Ghenea)
Mircea Ioan Molot ,a adus din Trasnistria bani falsi cu care sa cumpere voturile ,reteaua saeste de 550 de responsabili pe fiecare sectie de votare din judet ,este un om care merge din casa in casa sa cumpere voturi pentru Mircea Ioan Molot cu bani falsi.
Tare de tot. Asta sigur vrea sa ne vanda la transnistrieni.