Modernizarea drumului spre Sarmizegetusa Regia, în grafic
Constructorul care modernizează drumul care duce la cetatea dacică Sarmizegetusa Regia a ajuns la jumătatea lucrărilor, susţine vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Vetuţa Stănescu.
„În acest moment, stadiul fizic al lucrărilor este de 49,65 la sută. A fost turnat primul strat de asfalt pe 12 kilometri de drum, iar pe primii patru kilometri a fost turnat stratul de uzură. Totodată, constructorul a reuşit să recupereze abaterea pe care a avut-o săptămânile trecute, revenind la graficul zilnic de lucrări, stabilit împreună cu autorităţile judeţene”, a afirmat Vetuţa Stănescu. Aceasta a adăugat că au fost remediate şi micile neconcordanţe dintre proiectul tehnic şi realităţile din teren. Lungimea drumului care urmează să fie modernizat este de aproximativ 18 kilometri, lucrările trebuind încheiate cel târziu în 31 decembrie. Valoarea totală a proiectului este de 41.587.526 de lei, din care contribuţia CJ Hunedoara este de 672.326 lei, restul fiind din fonduri europene. (N. Bumbac)