Modernizarea platformei Ardealul avanseazã cu paşi repezi
Transformată în şantier de la mijlocul lunii aprilie, platforma Ardealul din municipiul Deva, una din cele şase investiţii vizând reabilitarea şi modernizarea urbană a unor zone din municipiu, derulate de administraţia locală pe bani europeni, a intrat pe ultima sută de metri.
În prezent, muncitorii lucrează la partea de amenajare a zonei cu vegetaţie, constând în decorarea cu arbuşti ornamentali, aduşi din Ungaria. De asemenea, au apărut şi primele fâşii de gazon, urmând ca în zilele următoare să mai vină o serie de copaci, care vor fi aşezaţi în ronduri. Deşi vina nu aparţine constructorului, acesta s-a văzut nevoit să ceară o prelungire a termenului iniţial pentru finalizare. Solicitarea i-a fost acceptată, astfel încât lucrările de reabilitare de pe platforma Ardealul vor fi gata până în 23 noiembrie a.c.. „Practic, până atunci, muncitorii noştri trebuie să se ocupe doar de ultimele finisaje, pentru că partea cea mai grea a lucrării a fost depăşită”, declară Ovidiu Draia (foto), managerul companiei care reabilitează această zonă.
Valoarea totală a investiţiei este de 3.295.444,89 lei şi se execută pe o suprafaţă de 4.000 mp. În zonă vor exista 16 locuri de parcare şi o fântână arteziană, înconjurată de mai multe bănci pentru odihnă şi relaxare. De asemenea, în acest proiect intră şi modernizarea trotuarului de vizavi, în lungime de 1.300 metri.