Modernizarea Spitalului Județean Deva, finalizată anul acesta
Adriana Năstase
În 2021, Spitalul Județean de Urgență Deva a primit cea mai mare alocare bugetară din ultimii șase ani pentru continuarea lucrărilor de modernizare. Este vorba de 20 de milioane de lei, sumă care a fost alocată de la bugetul de stat.
Suma, în contul DSP
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara, prin care se realizează acest proiect, a solicitat, încă de anul trecut, Ministerului Sănătății sumele necesare continuării investițiilor la Programului de reparații capitale și modernizare la unitatea sanitară.
„În contul Direcției a intrat deja suma de 12 milioane de lei pentru finalizarea lucrărilor la contractul de reparații capitale și modernizare de la Spitalul Județean de Urgență Deva. Cu acești bani, investiția va fi terminată în acest an”, a declarat Sebastian Mezei (medalion) pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.
A început în 2009
Proiectul de reparaţii capitale a Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva a demarat în anul 2009 şi el nu a putut fi terminat din cauză că banii au venit tot cu țârâita. În aceste condiţii, constructorul a fost nevoit să se adapteze situaţiilor ivite pe parcursul lucrărilor. Specialiştii susțin că, atunci când va fi gata, unitatea sanitară va fi una din cele mai moderne, având dotări de ultimă generaţie.
Proiectul de Reparaţii Capitale a Spitalului de Urgenţă Deva demarat în anul 2009, pe sistem de finanţare multianual. Iniţial, suma totală a fost stabilită la 1.000 de miliarde de lei vechi. (A.N.)