Magdalena Șerban
Trecerea anilor lasă urme asupra oricărui lucru, mai ales în cazul construcțiilor. Așa că a venit timpul ca Spitalul General CF Simeria să beneficieze de lucrări ample, astfel încât utilitățile să funcționeze la parametri normali, conform cerințelor actuale.
Urmează licitația
„Avem pe rol un demers de reabilitare canalizare și amenajare stație preepurare, în valoare de 602.000 lei, banii provenind din veniturile proprii. Canalizarea este una foarte veche, mai precis de când datează spitalul. Construcția a început în 1936 și s-a finalizat prin anii ’80. Canalizarea a devenit problematică din cauza uzurii, timpul producând daune. Sunt tubulaturi care s-au lăsat și se colmatează, fiind necesară curățarea ei cel puțin de două ori pe an. A fost realizat un DALI (documentație de avizare a lucrărilor de intervenții), adică acea documentaţie tehnico-economică similară studiului de fezabilitate, elaborată pe baza expertizei tehnice a construcției existente, iar pasul următor înseamnă publicarea în SICAP pentru licitarea proiectului tehnic și a execuției. Termenul de finalizare a lucrărilor este de 3 luni. Se va schimba tot ceea ce reprezintă tubulatură, se vor pune cămine suplimentare, se va monta această stație de preepurare și un separator de grăsimi. Vor fi două circuite distincte, dar în paralel: unul pentru apele menajere și altul pentru apele meteorice, pluviale, etc. Ne dorim să modernizăm acolo unde situația o impune, concomitent cu dotarea instituției sanitare cu aparatură medicală de ultimă generație”, a transmis managerul Spitalului General CF Simeria, dr. Andrei Bolojan (foto).
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…