Modificarea și completarea unor acte normative (2)
În materialul ”Modificarea și completarea unor acte normative”, publicat în data de 16 februarie 2022, am prezentat, printre altele, modificările și completările aduse, prin Ordonanța de urgență a Guvernului Nr.130/2021 din 17 decembrie 2021, Legii nr.241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, după cum urmează:
”– începând cu data de 1 martie 2022, reținerea și neplata, încasarea și neplata, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadență prevăzut de lege, a impozitelor și/sau contribuțiilor (prevăzute în anexa) la prezenta lege constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 an la 5 ani sau cu amendă;
– în cazul săvârșirii acestei infracțiuni, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depășește 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se aplică pedeapsa cu amenda;
– în cazul în care prejudiciul produs prin comiterea faptelor mai sus menționate nu depășește valoarea de 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, iar în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, acesta, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile, este acoperit integral, fapta nu se pedepsește, aplicându-se dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare.
În Anexa la actul normativ sunt precizate categoriile de impozite și contribuții, supuse regimului de reținere sau încasare și plată sau virare, cu precizarea actului normativ și a articolelor care le reglementează.”
Pe site-ul Ministerului Finanțelor, Transparență, Proiecte de acte normative, a fost publicat, în data de 17 februarie 2022, Proiect Ordonanță de urgență privind modificarea art. 6^1 din Legea nr.241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, precum și unele măsuri bugetare destinate organizării şi desfăşurării celei de-a 21-a ediţii a Conferinţei Plenipotenţiarilor Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor la Bucureşti, în perioada 26 septembrie – 14 octombrie 2022.
În cele ce urmează, prezentăm principalele schimbări preconizate – așa cum sunt conținute în Nota de fundamentare a proiectului actului normativ:
Pentru a evita sesizarea nejustificată a organelor de urmărire penală încazurile în care contribuabilul nu poate achita impozitele și contribuțiile cu reținere la sursă nici după termenul de 60 de zile de la scadență din cauza lipsei temporare a disponibilităților bănești ca urmare a neîncasării creanțelor, inclusiv în urma derulării relațiilor contractuale cu autorități și instituții publice, se propune modificarea și completarea art.6^1 din Legea nr.241/2005. Propunerea acoperă și situațiile în care contribuabilul, din disponibilitățile bănești de care dispune, își achită datoriile și efectuează plăți aferente unor cheltuieli care țin strict și sunt necesare continuării activității. De asemenea, se propune ca reţinerea şi neplata, respectiv încasarea şi neplata impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă ale contribuabilului să fie incriminate ca infracțiune, dacă nu sunt achitate după termenul de 60 de zile de la scadență, doar dacă acestea intră în categoria obligațiilor fiscale restante, așa cum sunt definite în Legea nr.207/2015, cu modificările și completările ulterioare.
În acest sens, organele de control fiscal sau alte organe competente, prevăzute de lege, vor formula sesizări conform Codului de procedură penală pentru fapta de reținere și neplată, respectiv încasare și neplată a impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă prevăzute de lege numai după analizarea de către acestea a situației contribuabilului, analiză în urma căreia se constată că neplata sumelor la expirarea termenului de 60 de zile nu se datorează neîncasării creanțelor, achitării unor datorii sau efectuării unor plăți aferente unor cheltuieli necesare continuării activității acestuia.
Având în vedere motivul emiterii actului normativ, prezentat mai sus, proiectul ordonanței de urgență vizează modificarea art. 6^1 din Legea nr.24/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, astfel:
” Art.I – Articolul 61 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:
” Articolul 61 (1) – Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 1 an la 5 ani sau cu amendă reţinerea şi neplata, încasarea şi neplata, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadenţă prevăzut de lege, a impozitelor şi/sau contribuţiilor restante prevăzute în anexa la prezenta lege.
(2) Faptele prevăzute la alin. (1) nu se pedepsesc dacă neplata sumelor la expirarea termenului de 60 de zile a fost determinată de neîncasarea creanțelor de către contribuabil, de achitarea de către acesta a unor datorii sau efectuarea unor plăți aferente unor cheltuieli, necesare continuării activității acestuia.
(3) Sesizarea formulată conform Codului de procedură penală pentru faptele prevăzute la alin. (1) se depune de organele de control fiscal sau alte organe competente, numai după analizarea de către acestea a situației contribuabilului, analiză în urma căreia se constată că neplata sumelor la expirarea termenului de 60 de zile nu se datorează neîncasării creanțelor, achitării unor datorii sau efectuării unor plăți aferente unor cheltuieli, necesare continuării activității acestuia.
(4)Prevederile prezentului articol intră în vigoare la data de 1 martie 2022.”
Societatea TVG TAX AUDIT SRL
Societate de consultanță fiscală
Societate de audit financiar