Moloţ a cerut strămutarea procesului în care se judecă cu Marius Oprea
Ieri, la Judecătoria Deva, a avut loc un nou termen în procesul pe care preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Moloţ (foto stânga), l-a intentat împotriva istoricului Marius Oprea (foto dreapta), pe care îl acuză de calomnie. Moloţ a cerut strămutarea judecării cauzei.
Pentru că procesul e prea mediatizat
Avocatul preşedintelui CJ Hunedoara a solicitat ieri instanţei strămutarea judecării cauzei, astfel că procesul dintre Moloţ şi Marius Oprea rămâne în stand-by, până când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează cererea. Deşi Moloţ a refuzat să comenteze motivele pentru care a depus cererea, surse din apropierea acestuia susţin că ar fi nemulţumit de faptul că procesul este prea mediatizat în judeţul nostru şi astfel, decizia magistraţilor ar putea fi influenţată. În ceea ce-l priveşte pe istoricul Marius Oprea, însă, acesta spune că lui îi este indiferent care instanţă judecă dosarul. „Eu am încredere în Justiţie, dar mă miră faptul că domnul Moloţ nu are încredere în magistraţii hunedoreni. Cred că, astfel, încearcă să tragă de timp, pentru ca instanţa să nu apuce să pronunţe sentinţa în timpul campaniei electorale“, a declarat Marius Oprea pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.
Anul trecut, istoricul Marius Oprea l-a acuzat pe Mircea Ioan Moloţ că a fost informator al Securităţii, făcând mai multe declaraţii publice în acest sens. Ca urmare, preşedintele Consiliului Judeţean l-a acţionat în instanţă, pentru calomnie, pe Marius Oprea, dar a pierdut procesul penal. Acum, l-a dat în judecată pe civil, cerându-i daune de 10.000 de lei.
daca a pierdut procesul inseamna ca judecatorii au avut probe ca a fost informator .
Molot ioan mircea este o persoana cu caracter indoielnic. Daca Oprea nu avea dreptate ar fi castigat procesul. Se pare ca tupeul de informator l-a facut sa incerce si pe „civil” daca n-a mers pe „penal”. Este cel putin suspect (daca nu chiar ciudat) ca a cerut sa fie stramutat procesul din judetul Hunedoara. Un fost elev de-al sau imi povestea ce comportament avea la clasa. In perioada cand preda la catedra, marele „pnl-ist” (ca Liberal nu e) isi jignea elevii si le spunea, cu mahnire in glas: „cu voi nu se poate construi socialismul”. In afara de ciracii sai, chiar nu am auzit sa-l vorbeasca cineva de bine. A castigat presedentia CJ ajutat de Mircia. Acum, cand va candida impotriva lui Mircia, se va vedea cati i-au dat voturi pentru valoarea sa.
Molot a fost un turnator ordinar la securitate ,chiar daca a stramutat procesul pentru a trage de timp ,tot pierde alegerile, toti hunedorenii sunt satui de acest Hot Molot.
Mircea Molot este terminat ,nu are nici o sansa ,urmatorul presedinte al Consiliului Judetean Hunedoara , Mircia Muntean.
JOS CIOCOIU ,JOS STRIGOIU SECURIST ,MIRCEA IOAN MOLOT.
molot este cel mai bun presedinte de consilu judetean,a modernizat foarte mult judetenu si o sa castige la pas alegeri in fata adevaratului hot cu comisoane de 20% la orice lucrare mircia munteanu,nu mai vorbiti aiurea daca nu stiti adevaru!
Molot de la PNL (USL)a scumpit apa in Valea Jiului facando cea mai scumpa din tara desi este curata si vine prin cadere.