Moloţ, din nou suspendat din funcţie

Natalia Bumbac

Odată cu decizia definitivă a instanţei din 12 ianuarie de a prelungi arestul la domiciliu faţă de Mircea Moloţ (foto), Tiberiu Balint şi Emanoil Milică Pup, potrivit legilor în vigoare este necesară şi o reînnoire a ordinelor de suspendare din funcţiile publice pe care le deţin cei trei.
Prefectura Hunedoara a primit ieri de la Curtea de Apel Alba Iulia minuta instanţei, în baza căreia, tot ieri, au fost emise ordinele de suspendare a lui Mircea Moloţ din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, a lui Tiberiu Balint din funcţia de vicepreşedinte al CJ Huneodara şi de viceprimar al comunei Vorţa a lui Emanoil Milică Pup. Ordinele de suspendare din funcţii au fost emise pe perioada arestului la domiciliu, mai exact din 9 ianuarie până în 6 februarie, atunci când expiră mandatele de arest la domiciliu date de instanţă.
Este a doua lună pe care preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Moloţ, vicepreşedintele suspendat Tiberiu Balint şi viceprimarul suspendat al comunei Vorţa, Emanoil Milică Pup o vor petrece în arest la domiciliu şi departe de funcţiile pe care le deţin. Alături  de aceştia, în arest la domiciliu mai sunt şi oamenii de afaceri Robertto Venter, ginerele lui Moloţ, şi Vasile Axinte, cercetaţi de DNA în acelaşi dosar, în care cei cinci sunt acuzaţi de fapte corupţie, printre care trafic de influenţă, spălare de bani, luare de mită ş.a.
Pe parcursul celei de-a doua luni de arest la domiciliu, Moloţ are termene în dosarele în care a contestat două verdicte de incompatibilitate cu funcţiile pe care le-a deţinut, date de Agenţia Naţională de Integritate (ANI). În 21 ianuarie va avea termen în dosarul de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a doua zi, în 22 ianuarie, va avea termen în dosarul aflat pe rolul Curţii de Apel Timişoara.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nos­tru spun că un ales…

10 ore ago

„Să ne luăm țara înapoi!”, „Să vă fie frică, poporul se ridică!” au strigat protestarii la manifestarea de ieri

Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scan­dat „Libertate” și…

10 ore ago

Bulina albă

Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…

10 ore ago

Bulina neagră

Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…

10 ore ago

Gospodărie distrusă, animale moarte

Un incendiu s-a pornit la o gospo­dărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…

10 ore ago

Nu face pușcărie, deși era să-și omoare fiul

Tribunalul Hunedoara l-a con­dam­nat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…

10 ore ago