Moloţ este, din nou, nemulţumit

  Oana Mihnea

Mircea Moloţ, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara, nu este de acord cu verdictul dat de ANI cu privire la faptul că s-ar afla în conflict de interese administrativ. Acesta a depus contestaţie la decizia ANI la finele lunii aprilie la Curtea de Apel Alba Iulia, urmând să se stabilească un termen de judecare.     

Conform unui comunicat transmis de ANI în 8 aprilie, Mircea Moloţ a încălcat regimul juridic al conflictului de interese în materie administrativă. ANI a constatat că, în timpul mandatului de preşedinte al CJ Hunedoara, acesta a participat la deliberarea şi adoptarea Hotărârii Consiliului Judeţean privind acordarea unor finanţări nerambursabile pentru anul 2013 şi a semnat nota de fundamentare aferentă hotărârii. În baza acesteia, Episcopia Devei şi a Hunedoarei a fost finanţată cu suma de 2.000.000 lei, în condiţiile în care Mircea Moloţ a activat în perioada 15 mai 2010 – 10 martie 2014 ca membru al Adunării Eparhiale a Episcopiei Devei şi Hunedoarei, fiind delegat şi ca membru al Consiliului Eparhial. ANI a mai constatat în cazul lui Mircea Moloţ, în urma procedurilor de evaluare, atât încălcarea legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor dar şi existenţa conflictului de interese în materie administrativă.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Sigur, Purcel contestă strălucirea Soarelui și lumina Lunii. Nerușinarea este incomensurabilă.

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago