Valul de frig care s-a abătut peste estul Europei îi îngreunează polisportivului hunedorean Avram Iancu şi mai mult misiunea de a înota până la Istanbul.
Acesta continuă cursa înot spre Istanbul, prin Marea Neagră, polisportivul din Petroşani fiind acum pe ţărmul bulgăresc. Valul de frig care s-a abătut peste România şi estul continentului îi fac misiunea şi mai dificilă, dar acesta nu se dă bătut. Avram Iancu recunoaşte că trece prin momente cumplite, suferă din cauza apei reci şi a temperaturilor scăzute, însă încă mai rezistă. Ieri dimineaţă a intrat iarăşi în mare chiar dacă frigul pătrunzător îi pune probleme. De altfel, unul dintre suporterii bibliotecarului din Petroşani spunea că i-au îngheţat mâinile doar cât a făcut o fotografie, încercând astfel să explice efortul supraomenesc făcut de sportivul din Valea Jiului.
Avram Iancu a pornit înot, pe 2 septembrie, de la Sulina, propunându-şi să străbată un traseu de 630 de kilometri de-a lungul coastei Mării Negre, până la Istanbul. El şi-a început cursa din locul în care s-a aflat, anul trecut, la finalul celor 2.860 de kilometri pe care i-a parcurs înot, în vara lui 2017, pe întreg cursul Dunării. Iancu şi-a propus să încheie noul parcurs după aproximativ 45 de zile, în jurul datei de 17 octombrie, cursa fiind dedicată Anului Centenar al Marii Uniri.
„Doresc ca de unde s-a terminat o poveste, să începem o alta, pentru a reaminti românilor deznădăjduiţi şi pentru a arăta lumii întregi că ADN-ul românesc este puternic”, anunţa acesta la debutul cursei. Avram Iancu a parcurs înot Canalul Mânecii, în august 2016, iar în vara anului trecut a înotat de la izvoarele Dunării şi până la vărsarea în Marea Neagră, fără să poarte costum de neopren sau labe de înot.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
A plecat f.tarziu din Sulina. Trebuia plecat in august , nu in septembrie