Adriana Năstase
Fostul ministru PDL Monica Iacob-Ridzi a fost condamnată corect, pe baza unui dosar instrumenat de DNA în perioada în care această structură de parchet încă făcea dosare serioase, nu spectacol mediatic, adică înainte de perioada Kovesi. Asta a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO)
Abuz contra intereselor publice
CEDO a respins ca inadmisibilă cererea Monicăi Iacob-Ridzi, fost ministru român al Tineretului şi Sportului, condamnată pentru corupţie şi abuz în funcţie, şi care acuza faptul că nu a avut parte de un proces echitabil, contestând în special imposibilitatea audierii a doi martori în cursul procedurii penale, informează un comunicat publicat ieri de instanţa de la Strasbourg.
Monica Iacob-Ridzi a fost urmărită penal, între altele pentru abuz în funcţie contra intereselor publice, şi condamnată în 2015 la 5 ani de închisoare cu executare pentru atribuirea ilegală de contracte la tarife supraevaluate către unele firme private pentru organizarea unor festivităţi de Ziua Tineretului, cauzând un prejudiciu de circa 650.000 de euro în bugetul ministerului.
În plus, conform Direcţiei Naţionale Anticorupţie, ea a folosit resursele ministerului pentru a-ş face promovare personală.
În decizia publicată ieri, CEDO constată mai întâi că Înalta Curte a dat reclamantei o ocazie reală de a fi audiat martorul M.D., dar observă că, deşi martorul C.C.N. a fost interogat în timpul urmăririlor penale, ulterior reclamanta nu a putut interoga acest martor în nici un moment al procedurii penale.
Cu toate acestea, CEDO consideră că, dată fiind contribuţia limitată a depoziţiei lui C.C.N. la condamnarea reclamantei şi având în vedere numeroase alte elemente prezentate jurisdicţiilor interne, elementele compensatorii luate de Înalta Curte par suficiente, astfel încât procedura a fost echitabilă în ansamblul său.
În concluzie, CEDO respinge, în unanimitate, ca inadmisibilă cererea Monicăi Iacob-Ridzi.
Dosar pornit de la denunțul lui Crin Antonescu
Monica Iacob Ridzi a fost condamnată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în luna februarie 2015, la cinci ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu. Ea a fost găsită vinovată după ce procurorii DNA au acuzat-o că a plătit în 2009 câteva servicii fictive unor companii preferenţiale, producând Ministerului Turismului un prejudiciu de peste 600.000 de euro.
Dosarul a pornit de la un denunț făcut de PNL, prin reprezentantul său legal, Crin Antonescu, la PÎCCJ, structură de Parchet care a declinat competența spre DNA.
Înainte de a afla sentinţa finală, Monica Iacob Ridzi a postat pe blog un text în care vorbeşte despre probele din dosar, dar şi despre problemele sale de sănătate.
Fostul ministru a scris că speră ca judecătorii instanţei supreme să înţeleagă că e nevinovată, dar că „altarul de sacrificiu are nevoie de al 13-lea ministru”.
La ultimul termen, ea le-a cerut judecătorilor să-i ofere posibilitatea de a-şi creşte cei doi copii şi a susţinut că totul i se trage de la faptul că a fost „credulă”.
În februarie 2010, procurorii anticorupţie au cerut Parlamentului aviz pentru o percheziţie informatică în acest caz, însă cererea a fost blocată la Comisia juridică din Camera Deputaţilor timp de aproape 10 luni, după care a fost respinsă de plenul Camerei.
Monica Iacob Ridzi a negat acuzaţiile şi a spus că toate contractele au fost legale. Fostul ministru al Tineretului a fost trimis în judecată în luna mai 2011.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
A făcut prea puțină pușcărie. Merita cel puțin triplu. O băsistă care s-a ascuns după copii, pe care i-a făcut după ce a comis fapta. Păcat că e liberă! Sper să apuc ziua când vor intra la pușcărie, în afară de Emil Constantinescu, toți președinții de după 1990 până în prezent.
Dar beneficiara ilegalitatii de ce nu a răspuns?