Categories: ActualitateFlash

„Mortul-viu” din Aninoasa ameninţă că se sinucide

Maximilian Gânju

Un bărbat din Valea Jiului, oraşul Aninoasa, declarat mort în urma unei erori, deşi el trăia, ameninţă că se va sinucide. Susţine că a fost dat afară din casă de familie. Acum, trăieşte pe străzi, iar noaptea, doarme pe ţevile de termoficare de la marginea oraşului. Spune că nu mai poate trăi aşa şi oricum, oficial, el este mort.

Încurcătura de la spital

Pentru Alexandru Almăjanu (foto), de 64 de ani, totul a început în data de 17 februarie anul trecut, când el şi un alt bărbat, împreună cu care lucra ca  cioban, au plecat de la stâna din judeţul Arad. Atunci, pe un ger cumplit, cei doi au ajuns la spital, dar unul dintre ei a murit. „Am plecat de la stână şi am ajuns la spital, fiindcă am degerat. Acolo, tovarăşul meu de ciobănie a murit a doua zi, în 18 februarie, dar cei de la spital au încurcat lucrurile şi eu am fost declarat mort. N-am ştiut acest lucru, decât atunci când am venit la Aninoasa să îmi fac buletinul, că îmi expira. Rudele mele s-au speriat când m-au văzut, deoarece fuseseră înştiinţate că eu am murit, în spital. Şi aşa am aflat că eu sunt oficial, şi în acte, mort, deşi sunt în viaţă”, spune Alexandru Almăjanu.

Nu-şi poate lua pensia

Pentru a fi „înviat”, omul trebuie să obţină o decizie judecătorească, prin care să se anuleze actul în urma căruia a fost declarat mort, dar cum n-are bani, este legat de mâini şi de picioare. Ar trebui să ia şi pensie, pentru că a lucrat şi la mină, dar nu are acte valabile. Autorităţile din Aninoasa i-au eliberat un act de identitate provizoriu, însă, pentru dosarul de pensie, trebuie mult mai multe documente. De altfel, din cauza lipsei banilor, au început şi certurile între el şi familie. Bătrânul spune că a fost dat afară din casă şi trăieşte pe străzi, iar noaptea, doarme pe nişte ţevi de termoficare. Familia lui susţine însă că este o fire violentă şi provoacă scandaluri, dar nu l-a dat nimeni afară din locuinţă, ci el a decis să plece. Alexandru Almăjanu ameninţă că dacă situaţia nu i se va rezolva, îşi  va pune capăt zilelor, pentru că „eu tot sunt mort în acte”.

MesagerulHunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nos­tru spun că un ales…

11 ore ago

„Să ne luăm țara înapoi!”, „Să vă fie frică, poporul se ridică!” au strigat protestarii la manifestarea de ieri

Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scan­dat „Libertate” și…

11 ore ago

Bulina albă

Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…

11 ore ago

Bulina neagră

Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…

11 ore ago

Gospodărie distrusă, animale moarte

Un incendiu s-a pornit la o gospo­dărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…

11 ore ago

Nu face pușcărie, deși era să-și omoare fiul

Tribunalul Hunedoara l-a con­dam­nat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…

11 ore ago