Actualitate

Motivul pentru care majoritatea avioanelor sunt vopsite în alb

Nu trebuie să ai un spirit de ob­servaţie prea dezvoltat, atunci când mergi pe un aeroport, pen­tru a observa că majoritatea avi­oanelor de pasageri sunt vopsite în alb. Motivele sunt mai multe.

Reduce costurile
Albul este preferat în primul rând deoarece reflectă razele soarelui şi radiaţiile. Astfel, aeronava nu se încălzeşte la interior la fel de mult ca una vopsită în altă culoare şi se reduc costurile cu răcirea cabinei. Vopseaua albă acţionează ca un fel de „loţiune de protecţie solară”, după cum spune un expert în aviaţie. Mai mult, această culoare se păstrează în timp.
Un alt motiv pentru care este pre­ferată culoarea aceasta este ne­cesitatea de a proteja materia­lele compozite folosite în cons­truc­ţia avioanelor moderne. De ex­emplu, botul conic este realizat din plastic transparent subţire, de­oarece adăposteşte radarul. Su­pra­feţele de control sunt cons­tru­ite şi ele din materiale compozite. Acestea sunt vopsite în alb sau gri deschis pentru a fi protejate de soare, care le poate afecta în timp proprietăţile.
Totuşi, asta nu înseamnă că avi­oanele vopsite în alte culori sunt periculoase. Doar că acestea ne­cesită costuri semnificativ mai mari de întreţinere: e nevoie de mai multă energie pentru a răci ca­bina, iar vopseaua se degradează mai repede în bătaia directă a soa­relui.
Au fost şi companii, precum American Airlines, care nu şi-au vopsit deloc avioanele timp de zeci de ani. Totuşi, din când în când aeronavele trebuiau lustruite, deoarece aluminiul tinde să devină mat, iar costurile unei astfel de proceduri nu erau mici.

 

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura