Oana Mihnea
Miercuri seara, un motociclist a fost rănit grav într-un accident rutier, petrecut într-o intersecţie din municipiul Deva. Bărbatul a fost dus de urgenţă la Spitalul Judeţean, prezentând mai multe politraumatisme.
Şoferul unui autoturism, un bărbat în vârstă de 52 de ani, din Deva, se îndrepta spre Bulevardul 22 Decembrie, iar la intersecţia cu Strada Dorobanţi, a virat spre stânga, fără să acorde prioritate unui motociclist care venea din sens opus. În urma impactului, cel de pe motocicletă, un tânăr de 28 de ani, din Deva, a fost grav rănit. A fost transportat la Spitalul de Urgenţă Deva pentru acordarea de îngrijiri medicale. Potrivit reprezentanţilor spitalului devean, tânărul accidentat se află internat la secţia de reanimare, ieri, acesta fiind încă în stare de inconştienţă.
În urma accidentului, poliţiştii i-au întocmit dosar de cercetare penală conducătorului auto pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Vorbesc gurile rele că o duduie, cu un salariu net de vreo 8.000 de lei,…
Peste câteva zile, Donald Trump își preia mandatul de președinte al SUA. Peste câteva zile,…
Mircea Rotea, pompier la Detașamentul de pompieri Deva Pentru că a intervenit, fiind în timpul…
Claudia N., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de…
Hunedoreanul a cerut intervenția polițiștilor după ce mai mulți cetățeni olandezi s-au încăierat la o…
Tânărul aflat în arest preventiv a fost închis de mai multe ori pentru furturi, iar…