Motociclist rănit într-un accident
Polițiștii au descoperit că bărbatul era băut. În plus nu avea nici permis de conducere.
„Poliția municipiului Orăștie a fost sesizată cu privire la faptul că, pe raza localității Căstău, un bărbat a căzut de pe un motociclu. Poliţiştii care s-au deplasat la fața locului au identificat un tânăr de 25 de ani, din comuna Beriu, cu privire la care, în urma primelor cercetări, au stabilit că, în timp ce conducea un motociclul pe raza localității Căstău, a pierdut controlul asupra vehiculului și a căzut pe partea carosabilă. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,67 mg/l, alcool pur în aerul expirat. Cel în cauză a fost transportat la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri medicale și recoltarea probelor biologice de sânge”, a informat IPJ Hunedoara. Tânărul este cercetat penal pentru două infracțiuni comise, respectiv conducere fără permis și sub influența băuturilor alcoolice. (M.Gânju).