Categories: Sport

Multă „vrăjeală”, un minut de realitate

Ciprian Marinuţ

Handbalistele de la Cetate au avut milă de Rapid, în partida de ieri, de pe teren propriu, până când s-a aflat că giuleştencele retrogradează indiferent de scorul meciului de la Deva. Conduse cu 39-38 în minutul 57, devencele au revenit şi s-au impus cu 41-40, printr-un gol marcat în ultimul minut.

Duel de la distanţă

Rezultatul partidei dintre Cetate şi Rapid, din ultima etapă a Ligii Naţionale, avea importanţă doar pentru giuleştence, care se aflau într-un duel la distanţă pentru evitarea retrogradării cu Rulmentul Braşov. Echipa „vişinie” avea nevoie de un pas greşit sau un semieşec al braşovencelor şi de un egal sau succes la Deva, , pentru a se salva. Însă, Rulmentul a câştigat meciul de acasă cu HCM Buzău, disputat de la aceeaşi oră, scor 30-28, şi rezultatul cu Cetate nu mai conta.

De la milă… la adevăr

Cu un lot de jucătoare decimat de accidentări, Cetate a jucat fără prea multă tragere de inimă timp de 58 de minute dintre cele 60 regulamentare. Drept urmare, Rapid a condus cu 20-17 la pauză, cu 26-21 în minutul 38 şi cu 39-38 în minutul 57. Soarta partidei s-a schimbat radical, cu două-trei minute înainte de final, după ce s-a aflat că Rulmentul a câştigat cu HCM Buzău. Cetate a înviat şi a marcat trei goluri consecutive, ultimul chiar la final prin Vîrtic, şi a câştigat cu 41-40. Numărul mare de goluri marcate ilustrează perfect agresivitatea cu care s-a jucat. Principala marcatoare a Rapidului a fost Simona Gogîrlă (15 goluri), iar pentru Cetate cele mai multe goluri au fost marcate de Bardac şi Cartaş, ambele câte 11. În rest… numai de bine. Sperăm ca echipa Cetate, să fie sprijinită de autorităţile locale şi judeţene şi să îşi continue activitatea în Liga Naţională. Şi poate până la urmă, visul de a juca într-o cupă europeană va deveni realitate.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Nu am fost la acest meci, dar daca lucrurile stau asa cum spune d-l Ciprian Marinut, toata rusinea pentru conducerea acestei echipe. Acum cred 100% ca acel ultim meci al Reminului in Liga Nationala cand Marian Muntean facea jocurile, zicand ca ajuta echipa, cred ca a fost un mare BLAT, ce a dus la retrogradarea Reminului, pentru a lua jucatoarele la Cetate fara nici un ban.Dac sunteti curat domnule Marian iesiti pe un post local Tv, Antena 1 sa zicem si spuneti ca totul este o inventie de presa, o minciuna. Poate cineva va crede si in viitor ajuta si echipa Cetate Deva.

Recent Posts

ANUNŢ

4 ore ago

ANUNȚ

VĂ INFORMĂM CĂ VINERI 20.12.2024, ÎN COMUNA BĂCIA VA AVEA LOC O ACȚIUNE DE COLECTARE…

4 ore ago

Dragi cetățeni,

Vă informăm despre activitățile recente ale Primăriei Comunei Rau de Mori: - S-au reparat și…

4 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un șef din zonă, are program fix cu tinerica pe care…

19 ore ago

Bulina neagră

Mihai O., din municipiul Orăștie Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic internațional…

19 ore ago

Bulina albă

Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad Pentru că a reușit achiziționarea unui Computer Tomograf pentru…

19 ore ago