Deşi e un municipiu important la nivel judeţean, Lupeniul se aliniază unei lipse acute de bani. Astfel, în ciuda multiplelor programe de investiţii pe care primăria de aici doreşte să le implementeze, de finanţare locală se bucură doar unele dintre ele, cele considerate prioritare pentru comunitate. Pe de altă parte, proiectele demarate pe bani europeni îşi urmează cursul, fără probleme.
Drum de centură, modernizat
„Graţie unui program european integrat, drumul de centură care ne tranzitează oraşul a fost modernizat. Lucrările s-au finalizat cu circa o lună în urmă. Nu am tăiat nici o panglică, nu am făcut nici o inaugurare, dar asta nu înseamnă că nu e foarte important atât pentru locuitorii municipiului, cât şi pentru cei care ne vizitează. Alături de acesta, în proiect au mai fost cuprinse încă 12 drumuri, zona având nevoie de investiţii în infrastructură. Lungimea totală a drumurilor respective este de 8 kilometri”, a spus Cornel Resmeriţă (foto), primarul municipiului Lupeni.
Grădiniţa, aproape finalizată
Cât priveşte lucrările demarate la noua grădiniţă cu program normal, de pe Strada Parângului, primarul speră să le poată finaliza în acest an. „Nu vreau să mă hazardez şi să spun că vor fi gata sută la sută, însă încercăm să le ducem la bun sfârşit până în toamnă. Avem banii prinşi în buget, pentru terminarea acestui obiectiv, deci există absolut toată disponibilitatea, atât din partea noastră, cât şi a constructorului, iar de anul viitor, copiii vor putea să aibă o grădiniţă nouă. Era necesară o astfel de instituţie, deoarece există multe cereri din partea părinţilor. Construcţia are două nivele şi potrivit normelor care se impun, grupurile sanitare sunt special amenajate pentru cei mici. Aici, vor putea fi găzduiţi peste 400 de preşcolari”, mai arată Cornel Resmeriţă. De precizat că lucrările se realizează integral din fonduri locale, iar valoarea investiţiei se ridică la circa 2.500.000 de lei. Ele au fost începute cu aproximativ patru ani în urmă, dar au întâmpinat câteva piedici financiare.
Vorbesc gurile rele că o duduie, cu un salariu net de vreo 8.000 de lei,…
Peste câteva zile, Donald Trump își preia mandatul de președinte al SUA. Peste câteva zile,…
Mircea Rotea, pompier la Detașamentul de pompieri Deva Pentru că a intervenit, fiind în timpul…
Claudia N., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de…
Hunedoreanul a cerut intervenția polițiștilor după ce mai mulți cetățeni olandezi s-au încăierat la o…
Tânărul aflat în arest preventiv a fost închis de mai multe ori pentru furturi, iar…