Avem condiţii pentru agricultură performantă
Lunca Mureşului are un potenţial agricol deosebit, care ar trebui pus în valoare prin programe de dezvoltare coerente şi susţinute. Există, în special în zona Orăştie, câteva exploataţii agricole performante şi modelul acestora ar trebui să fie urmat. În Geoagiu, avem un liceu agricol şi o tradiţie în domeniul pomiculturii. Ar fi păcat să nu profităm la maximum de aceste oportunităţi. Pentru că în zona Orăştie – Geoagiu, nu ducem lipsă de nimic ca să facem agricultură performantă. Avem pământ bun, tradiţie în domeniu, o pepinieră de specialişti, oameni harnici. Mai trebuie doar ca statul să încurajeze puţin agricultura performantă. Şi vreau să subliniez, performantă! Sprijinul nu trebuie să vină numai din subvenţiile acordate de Uniunea Europeană. Statul poate să sprijine proiectele sectoriale agricole. Şi administraţia locală poate să sprijine producătorii agricoli. Trebuie doar să punem la punct un cadru legislativ în acest sens. Din păcate, până acum, agricultura a fost un fel de „rudă săracă” a economiei. Observăm acest lucru în anii cu probleme. Seceta a afectat major culturile anul acesta, în alţi ani, roadele muncii agricultorilor au fost luate de ape sau distruse de grindină. În loc să punem în aplicare planuri concrete de prevenire şi combatere a calamităţilor, ne uităm neputincioşi cum agricultorii muncesc în zadar. Reabilitarea sistemelor de irigaţii este tot atât de importantă, precum construcţia sau repararea unui drum. Infrastructura în agricultură este „la pământ”. Fermierii şi-au rezolvat, în general, partea lor de investiţii. Au achiziţionat utilaje performante şi cultivă soiuri cu productivitate mare. Dar sistemul de irigaţii, de drumuri de exploataţie ar trebui să fie întreţinut sau construit de administraţia publică locală sau centrală, prin societăţi specializate cu capital de stat. Merg până la a spune că pentru sistemul de irigaţii ar trebui pusă la punct o strategie naţională.
Este nevoie de un cadru legislativ adecvat
Fără implicarea activă şi eficientă a statului, nu se poate face agricultură performantă. Şi statul nu se poate implica în lipsa unui cadru legislativ adecvat, gândit în folosul oamenilor care muncesc pământul. În ultimii 20 de ani, în România, s-au făcut legi fără nici o legătură cu realităţile din teren. Nu a întrebat nimeni ţăranul de ce are nevoie ca să facă agricultură performantă. I-au aruncat doar ceva bani, primiţi de la UE, şi cu asta au crezut că rezolvă problema agriculturii româneşti. Dar pe lângă aceste subvenţii, oamenii mai au nevoie de multe alte ajutoare. De un sistem de asigurări corect, de infrastructură, de credite avantajoase pe termen scurt şi cu dobândă subvenţionată. De o piaţă de desfacere sigură şi preţuri competitive. Sunt convins că agricultura poate să reprezinte sursa multor familii pentru un venit decent. Dar, pentru asta, trebuie să facem legi pentru o agricultură eficientă.
Dorin Gligor,
candidat ARD pentru Senatul României în Colegiul
Orăştie-Geoagiu-Simeria-Brad-Valea Mureşului
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
Bai, fratele meu vad ca nu te lasi.Ti-ai luat pastila astazi?.Cum dracu ai tupeul sa vorbesti de agricultura cand tu nu deosebesti furca de grebla si gaina de oaie.Odihneste-te putin ca iar ai privirea tulbure, si bea multa apa.Dar bea incet ca-i rece!
Sa nu te mai atingi in viata vietii tale de asa zisa" exploatarea aurifera "de la Deva-Certej !Daca te atingi de acest subiect fierbinte , tu nu ne mai reprezinti pe noi romanii, hunedorenii, ci canadienii, evreii, jidanii, pe Frank Timis, si cei care sunt in spatele acestui subiect.Aurul trebuie sa stea in pamantul tarii si cand va venii momentul sa fie exploatat NUMAI de ROMANIA si fara CIANURA si cu profit 100% romanesc.sper ca ai inteles mesajul!
Foarte adevarat, trebuie neaparat imbunatatita situatia agriculturii in judet si in intreaga tara, lucru ce s-ar putea realiza printr-o colaborare eficienta intre stat si "fermieri" si intr-adevar legile existente nu favorizeaza acest lucru.
Doctore draga, din cate vad tu esti cel ce ar avea nevoie de o pastiluta. Toti sunteti "mari si tari" pe internet, ia dute tu si spune-i asta domnului Gligor in fata...mai ai tupeu? La urma urmei daca lui i te adresezi, de ce sa nu ii zici personal?? Sincer nu stiu cine nu e in stare sa deosebeasca furca de grebla, Gligor care a ajuns unde a ajuns si care incearca sa faca ceva pentru judetul in care traieste sau tu, un ratat care posteaza mesaje anonime pline de ura pe internet...? Penibiiiiil!
Domnul sau doamna cu draga, puteti sa-mi spuneti pe nume , adica kur .De ce credeti ca nu am curajul sa-i spun lui acest Gligor(o mare personalitate a Hunedoarei) in fata?.Chiar daca ma cheama KUR, eu nu pup in dos ca voi.In alta ordine de ideei, ce dracu a facut acest "tulburat in privire" pentru judet?.Vorbiti de unde a ajuns, dar intrbati si cum a ajuns.Pedelacilor,omul e varza, a vandut totul, a distrus totul.Cat despre agricultura, asta cand a vazut trenul a fugit sa-i de fan sa manance.Decat sa fiti rai cu mine , mai bine a-ti fi atenti sa-si ia pastila, ca omul fara tratament e pericol.
Bine zici doctore, am stat cu asta in salon.Zbiera la toti, urla, praf omul!!!.
Sunteti doctori/pacienti la ZAM amandoi? Lucrez la spital asa ca nu veniti cu minciuni de genul ca nu are rost, a stat singur in salon si oricine poate sa confirme :)) Asa ca hai pa ratatilor...
Daca ai intr-adevar curaj, ia nu mai sta pe internet si nu te mai ascunde in spatele unui monitor. Sau mai bine invata sa scrii corect "a-ti fi atenti"... se scrie "ati" in acest context. Cam penibil sa critici oameni cand tu nici nu stii sa te exprimi corect. PRAF!