Antrenorul Gheorghe Răducu, de la CSŞ Petroşani, se ocupă în această perioadă şi de pregătirea fostei sportive a clubului, Laura Gavriliuc, care acum este legitimată la CSM Timişoara. „Cu toate că este legitimată la Timişoara, noi ne ocupăm de pregătirea ei la sala din Petroşani şi nu ne încurcă cu nimic. Până la urmă aduce medalii pentru ţara noastră. Anul trecut a fost vicecampioană naţională, acum sper să devină din nou campioană naţională, pentru că are potenţial”, a declarat Gheorghe Răducu. Sportiva ar fi preferat să rămână la clubul din Valea Jiului, însă acesta nu are secţie pentru seniori. Luptătorii de la CSŞ Petroşani îşi vor relua antrenamentul luna acesta cu un stagiu de pregătire în Parâng, după care vor participa la campionatele naţionale pentru juniori de la finele acestei luni.
Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nostru spun că un ales…
Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scandat „Libertate” și…
Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…
Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…
Un incendiu s-a pornit la o gospodărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…
Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…