„Cei care au dat alarma au fost colegii bărbatului, care a căzut de pe o scară, de la o înălţime de aproximativ cinci metri, în rezervorul gol. Muncitorul executa lucrări de igienizare a rezervorului. Echipele de intervenţie au coborât în rezervor, au asigurat pacientul, care acuza dureri de spate, cu guler cervical şi echipamente de susţinere a coloanei şi l-au adus la suprafaţă cu ajutorul unei tărgi lopată. Pacientul, conştient şi cooperant, a fost transportat la UPU Deva cu ambulanţa SMURD”, a transmis maiorul Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara.
Incidentul a fost anunţat şi la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Hunedoara, fiind încadrat ca accident de muncă. „Am fost anunţaţi despre accidentul petrecut la Turdaş. Conform legislaţiei în vigoare, firma va cerceta condiţiile în care s-a produs, apoi va transmite raportul spre avizare la ITM. Victima a suferit un traumatism lombar, cu incapacitate temporară de muncă. Este angajat cu contract de muncă al unei firme din municipiul Hunedoara, cea care executa lucrarea la rezervorul de apă”, a declarat Adrian Bozdog, inspectorul şef al ITM Hunedoara. (N. Bumbac)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…