Muncitori pândiți de doi hoți
Hoții, recidiviști amândoi, i-au văzut pe muncitorii unei firme de construcții că-și depozitează sculele și utilajele de pe șantier într-o baracă din zona centrală a municipiului Petroșani, astfel că au dat atacul. Cei doi au furat echipamente de aproape 10.000 de lei și le-au vândut pentru suma de 1.000 de lei.
În rechizitoriul anchetatorilor se arată că muncitorii s-au dus la baraca aparţinând persoanei vătămate, baracă în care erau depozitate echipamentele de lucru. Cu un levier metalic au forţat lacătul care asigura sistemul de închidere, au pătruns în interior şi a luat mai multe echipamente respectiv: două drujbe marca Steel, un flex marca Makitta, un rotopercutor marca Hilti, o autofilentantă marca Makitta echipată cu două baterii şi încărcător de aceiaşi marcă, un motor, unelte pentru dulgherie (două ciocane, două unelte tesla; o secure), o geantă pentru scule, două prelungitoare; o rangă şi un cablu electric cu o lungime de 15 m. A doua zi le-au vândut pe 1.000 de lei. Cei doi hoți au fost acuzați de infracțiunea de furt calificat și condamnați de Judecătoria Petroșani la câte 1 an și jumătate de închisoare cu suspendare. (M. Gânju).