ComunitatePolitica si administratie

Municipalitatea din Brad, bilanț cu multe plusuri investiționale

Magdalena Șerban

A fost un an de referință pentru mu­nicipalitatea din Brad, care în 2023 a bifat o investiție istorică (gazul me­tan), precum și multe alte proiecte de anvergură.

Vin și altele
„Printre lucrările aflate în derulare, aș menționa distribuția de gaz metan în municipiul Brad, proiect a cărui valoare a ajuns la aproape 100 de milioane de lei. Un alt program foarte important, derulat la acest moment, este reparația drumului național 74 – Brad-Gurabarza, în baza unui proiect în cuantum de 12 000 000 lei, câștigat prin axa Anghel Saligny. Devenise o pacoste pentru șoferi, însă am putut demara lucrările doar după ce s-au finalizat cele de introducere a gazului metan (segmentele respective). Am mai reușit să finalizăm în anul curent reabilitarea iluminatului public în municipiul Brad, fiind înlocuite vechile corpuri de iluminat cu unele noi, mo­derne, cu LED și sistem de tele­ges­tiune, generând astfel o scădere a con­sumului cu aproape 50 la sută, deci automat și diminuarea valorică a facturilor aferente. Alte trei proiecte în derulare și care vor fi finalizate în prima jumătate a anului viitor sunt o clădire nouă a Grădiniței Floare de Colț (250 de locuri), demers materializat prin Programul Operațional Regional (POR), un bloc nou de locuințe, cons­truit prin ANL și tot prin POR au fost continuate lucrările la laboratorul de specialitate al spitalului”, a transmis primarul din Brad, Florin Cazacu (foto). Reamintim că 57 de kilometri de re­țele de gaz metan se vor concretiza grație unei finanțări câștigate prin Programul Operațional Infrastructură Mare – POIM (97 la sută constituie bani nerambursabili), fiind demersul cu cea mai mare anvergură, imple­men­tat de municipalitate. De altfel, mai trebuie precizat că proiectul nu este pornit chiar de la zero, aici exis­tând deja rețeaua de înaltă presiune, realizată de societatea Transgaz. Și cum era de așteptat, și perspectivele pentru 2024 nu sunt mai prejos. „Anul viitor sper să reușim să finalizăm achiziția de mijloace de transport pu­blic local electrice, înființând totodată Serviciul de Transport Public Local. De asemenea, 2024 va însemna și cons­truirea conductei de alimentare cu agent termic între locația unde va fi am­plasată noua centrală și rețeaua de distribuție agent termic din municipiul Brad. Sunt doar câteva gânduri, noi a­vând proiecte mult mai multe pentru anul care vine”, a adăugat edilul local.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura