Municipiul Brad primește bani din fondul de rezervă bugetară pentru pornirea sistemului centralizat de termoficare
Magdalena Șerban
Pentru a ajuta primăriile cu cheltuielile de funcționare și dezvoltare ce trebuie efectuate până la finele anului curent și în baza solicitărilor pe care le-a primit din teritoriu, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a alocat din fondul de rezervă bugetară suma de 726.600.000 de lei pentru 3.080 de unități administrativ-teritoriale din România. În județul nostru ajung 27 de milioane de lei. Dintre aceștia, 6.325.000 lei îi revin municipiului Brad.
Cum vor fi cheltuiți
„Cea mai mare parte din sumă va fi direcționată pentru subvenționarea energiei termice, fiind utilizată pentru pornirea sistemului de termoficare. Restul va susține cofinanțările pe care trebuie să le asigurăm în cazul proiectelor investiționale, respectiv cheltuielile de dezvoltare și funcționare. Același principiu de alocare s-a folosit și pentru alte unități administrativ-teritoriale din țară, care au sisteme de termoficare în regim centralizat. Spre exemplu, Drobeta Turnu Severin a primit 13 milioane de lei, adică o sumă dublă față de cea repartizată municipiului Brad. Tot pentru pornirea sistemului de termoficare. În fiecare an, prin intermediul Asociației Municipiilor din România sunt inventariate municipiile care au probleme legate de furnizarea energiei termice și primesc sume pentru echilibrare”, a afirmat Florin Cazacu (foto), primarul municipiului Brad. Mai trebuie precizat că fondurile au fost alocate la solicitarea autorităților locale, prin Instituțiile Prefecților și Consiliile Județene din fiecare județ. Astfel, 9 consilii județene, precum și sectorul 6 al municipiului București, 83 de municipii, 206 orașe și 2.781 de comune primesc finanțare.