Politica si administratie

Municipiul Hunedoara, locul 2 în topul oraşelor inteligente

Adriana Năstase

Într-un top al oraşelor inteligente, efectuat de integratorul de soluţii inteligente Vegacomp Consulting, municipiul Hunedoara apare pe locul al doilea.

Peste un sfert din populaţia ţării
Topul primelor 10 oraşe, în funcţie de numărul de proiecte în plan, în curs de implementare sau livrate este: Alba Iulia (103 proiecte), Hunedoara (23), Oradea (19), Cluj-Napoca (18), Avrig (15), Bucureşti (13), Piatra-Neamţ (12), Braşov (11), Arad (11), Sibiu (11), Constanţa (11).
“Oraşele din listă însumează, conform ultimului recensământ, o populaţie de 5.708.940, echivalentul a peste un sfert din populaţia României. În continuare, majoritatea noilor proiecte şi soluţii Smart City se dezvoltă în ariile deja acoperite”, se mai arată în studiul Vegacomp Consulting.
Cele mai populare soluţii Smart City identificate în România şi, în acelaşi timp, scalabile la nivel mondial includ: iluminatul stradal, smart parking, monitorizarea video şi furnizarea de servicii publice de Wi-Fi, urmate, pe termen mediu, de sisteme de management al traficului, management al deşeurilor şi diferiţi senzori, cum ar fi cei de mediu, folosiţi pentru monitorizarea calităţii aerului.
În municipiul Hunedoara au fost realizate proiecte de supraveghere video, Wi-Fi în Parcul Tineretului, Harta electronică a investiţiilor, Arhivare electronică, Plăţile online, Sistem de ticketing pentru Centrul de Informare a Cetăţeanului. De asemenea, sunt în curs de implementare proiecte precum Extindere supraveghere video, Transportul ecologic, Iluminatul public ecologic.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura