Categories: Actualitate

Muntele Dobraia – viitoarea staţiune turistică

Carmen Cosman

După modelul mult mai celebrelor staţiuni Straja şi Parâng, reprezentanţii Primăriei Petrila vor şi ei o staţiune proprie. Edilii spun că zona este aproape „virgină”, pentru că nu există nici o construcţie, iar baza turistică se va amenaja de la zero.
Dacă şi Ministerul Turismului va fi de acord, pe harta României va apărea o nouă staţiune turistică. Aceasta ar urma să se amenajeze pe Muntele Dobraia, de pe raza oraşului Petrila. Edilii spun că există o iniţiativă mai veche, privind amenajarea drumului de legătură cu Alba pe traseul Petrila – Lunca Florii – Auşelul – Şureanu, cu posibilitatea de a coborî la Cugir, în judeţul Alba, precum şi amenajarea domeniului schiabil în Muntele Dobraia. „Am făcut demersurile necesare, a ieşit hotărârea de Guvern, lucrăm la studiul de fezabilitate pentru drum şi sperăm să primim finanţare pentru drum, urmând ca, în paralel, să facem demersurile pentru staţiunea propriu-zisă“, a declarat primarul oraşului Petrila, Ilie Păducel. Acesta spune că staţiunea ar urma să fie amenajată la 2.000 de metri altitudine, pe Muntele Dobraia, acolo unde ea poate fi gândită de la bază, pentru că nu există nici o construcţie.

MesagerulHunedorean

View Comments

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

22 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago