Politica si administratie

Natalia Intotero va fi noul ministru al Familiei, după demisia Gabrielei Firea

Natalia Intotero (foto) este deputat PSD de Hunedoara la al treilea mandat și conduce în prezent Comisia de învățământ. Natalia-Elena Intotero s-a născut la 14 ianuarie 1976, la Brad.

Mulțumește pentru încredere
Deputatul PSD de Hunedoara, Natalia Intotero a transmis luni, după no­mi­na­lizarea la ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, că valorile în baza cărora îşi va ghida mandatul sunt parte integrantă din ethos-ul PSD: egalitate, so­lidaritate, dreptate şi respectul pen­tru cetăţeni. Ea a afirmat că este ono­rată să primească nominalizarea pentru funcţia de ministru al Familiei, Tine­reului şi Egalităţii de Șanse, în Guvernul României.”Sunt onorată să primesc nominalizarea pentru funcţia de ministru al Familiei, Tineretului şi ega­li­tăţii de şanse, în Guvernul României. Îi mulţumesc domnului prim-ministru Marcel Ciolacu şi domnului preşedinte Laurenţiu Nistor pentru încrederea acor­dată, precum şi tuturor colegelor şi colegilor din PSD pentru susţinere”, spu­ne Natalia Intotero pe Facebook.
„Îmi voi dărui toată puterea şi pri­ce­perea pentru a-i reprezenta corect pe români în această funcţie guver­na­men­tală. Social-democraţia este despre oameni, iar valorile în baza cărora îmi voi ghida mandatul sunt parte integrantă din ethos-ul Partidului Social Democrat: egalitate, solidaritate, dreptate şi res­pectul pentru cetăţeni”, mai scrie Intotero.

Ce studii are Natalia Intotero și ce funcții a mai deținut
Natalia Intotero a absolvit Liceul pe­dagogic „Sabin Drăgoi” Deva (1990-1995), apoi cursurile Colegiului de Ins­titutori Limba Engleză din cadrul Uni­ver­sităţii de Vest, Timişoara (1999-2002) şi pe cele ale Facultăţii de Limba şi Literatura Română – Limba şi Lite­ra­tura Engleză (2002-2006), obţinând diploma de profesor, potrivit site-ului www.cdep.ro. Natalia Intotero a urmat, de asemenea, cursurile Facultăţii de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene la Universitatea „Spiru Haret’ Bucureşti (2003-2007), obţinând diploma de expert în relaţii internaţionale şi studii euro­pene, precum şi cursuri de ma­na­ge­ment politic la Institutul Social De­mocrat „Ovidiu Şincai” din Bucureşti, ob­ţi­nând diploma de master în mana­ge­ment politic (2005). A mai urmat cursuri de management educaţional (2011), Colegiul Naţional de Apărare (2008) şi este absolventă a cursului post­universitar la Institutul Diplomatic Român (2008). A fost institutor la Şcoala Generală „Horea, Cloşca şi Crişan” din Brad (sept. 1995-iun. 2004); profesor la Şcoala Ge­nerală „Mircea Sântimbreanu” Brad şi consilier mu­ni­ci­pal Brad (iun.-aug. 2004), pro­fe­sor-grad didactic I la Şcoala Ge­nerală „Mircea Sântimbreanu” Brad şi consilier judeţean, mem­bru în comisia de analiză a asocierii şi colaborării cu alte autorităţi ale administraţiei publice, instituţii şi agenţi economici din ţară şi străinătate precum şi dezvoltare regională din cadrul Consiliului Judeţean Hunedoara, membru în comisia pentru adminis­traţie publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, problemele minorităţilor, respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor cetăţeneşti din cadrul Consiliului Judeţean Hunedoara (aug. 2004-iun. 2008); director la Şcoala Generală „Horea, Cloşca şi Crişan” Brad, consilier judeţean – Hunedoara, în cadrul Consiliului Judeţean Hunedoara – membru în Comisia de învăţământ, cultură şi sănătate, vicepreşedinte
al Comisiei juridice, membru în Con­siliul Director la Direcţia Generală pentru Asistenţa şi Protecţia Copilului Hunedoara (iun. 2008-mart.2009); director adjunct la Colegiul Naţional „Avram Iancu” Brad (oct. 2009 – mart. 2011).
În perioada martie-octombrie 2009, Natalia Intotero a fost secretar de stat (Relaţii Interinstituţionale) în Ministerul Afacerilor Externe, iar în perioada mai 2012-decembrie 2012 a fost secretar de stat la Departamentul Pentru Românii de Pretutindeni din Guvernul României. A deţinut funcţia de minis­tru pentru Românii de Pretutindeni între 29 ianuarie 2018-24 aprilie 2019. Natalia Intotero s-a aflat pe locul 11 pe lista candidaţilor PSD la alegerile euro­parlamentare din 26 mai 2019. (A.Năstase)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun cârcotașii că un directoraș din zonă s-a trezit nu cu mas­cații, ci cu niște…

3 zile ago

Laurențiu Nistor, la începutul noului mandat de șef al județului: Am jurat credință hunedorenilor. Pe ei trebuie să-i reprezentăm, și nu politica hunedoreană

Noul Consiliu Judeţean Hunedoara şi pre­şedintele instituţiei administrative, social-democratul Laurenţiu Nistor, au fost în­ves­tiţi ieri…

3 zile ago

Bulina albă

Costel Avram, administratorul public al județului Pentru că a încheiat un mandat de administrator public…

3 zile ago

Bulina neagră

Adrian B., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de…

3 zile ago

A furat mașina, și-a pierdut viața și a mai ucis un om. Dezastru pe șosea

Victimele accidentului de circulaţie care s-a petrecut pe DN 66, în zona localităţii Băcia, soldat…

3 zile ago

Patru maşini implicate într-un accident pe autostrada A1 Deva-Sibiu. O femeie a ajuns la spital

O femeie de 76 de ani a fost rănită şi a ajuns la spitalul din…

3 zile ago