În judeţ, au fost înregistrate ieri 213 noi îmbolnăviri de Covid, numărul total al hunedorenilor care au avut acest virus ridicându-se la 17.511. Din nou, am intrat în scenariul roşu, incidenţa pe judeţ fiind de 3,43 la mia de locuitori.
Pe de altă parte, aproape 7.000 de persoane incluse în etapa a III-a au fost deja vaccinate anti-Covid de luni până marţi, în localităţile în care rata de incidenţă depăşeşte 4,5 la mie, a anunţat medicul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de imunizare, într-o conferinţă de presă. El a făcut şi noi precizări legate de vaccinul de la AstraZeneca, spunând că decizia de a continua campania de vaccinare cu acest tip de ser a fost „una dintre cele mai dificile”.
Peste 489.000 de persoane, adică aproape jumătate de milion de persoane, s-au programat în ultimele 24 de ore pe listele de aşteptare. Peste 81.000 sunt persoane de peste 65 de ani, peste 60.000 sunt persoane cu boli cronice, peste 25.000 lucrători esenţiali şi peste 200.000 de persoane sunt persoane din etapa a III-a. (A. Năstase)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
Daca am verifica acele comunicari zilnice sunt sigura ca cifrele ar fi altele...asa ca nu mai scrieti tot felul de prostii bazate pe comunicarile grupului de comunicare stiintifico-fantastica, ce are ca tel crearea valulul 50!