Ne-am învăţat cu făina şi zahărul de la UE
Nicolle Ebner
Peste 50.000 de hunedoreni vor primi de la Uniunea Europeană (UE) făină şi zahăr, în cadrul Planului european de ajutoare alimentare, provenind din stocurile de intervenţie comunitare, destinate categoriilor de persoane defavorizate din România.
Într-un an, numărul săracilor a crescut de patru ori
Spre deosebire de anul trecut-primul an de aplicare a programului european-numărul beneficiarilor din judeţul Hunedoara este de patru ori mai mare. În 2008, 13.200 de persoane defavorizate din judeţ au primit de la UE câte 20 kg de făină şi şase de zahăr. În acest an, pe liste figurează aproape 54.000 de hunedoreni, care intră în categoria persoanelor defavorizate. De mărinimia Uniunii Europene vor beneficia persoanele care primesc venitul minim garantat, şomerii aflaţi în plată, persoanele care au pensii sub 400 de lei şi cele cu handicap grav şi accentuat, care nu sunt instituţionalizate. „În judeţul nostru, pe liste sunt înscrişi 19.010 pensionari, 16.179 persoane cu handicap, 11.247 şomeri şi 7.469 persoane care au venitul minim garantat”, a declarat Vasile Jurca, directorul coordonator al APIA Hunedoara.
Depozitul central de făină, tot la Boromir
Vasile Jurca menţionează că nu a fost stabilită cantitatea de făină şi zahăr ce va fi repartizată fiecărui beneficiar în parte, deoarece, lista lor încă nu a fost încă validată. „Abia am trimis la Bucureşti listele întocmite de primării, Casa Judeţeană de Pensii, AJOFM Hunedoara şi Direcţia de Protecţie Socială. Rămâne de văzut câţi dintre cei trecuţi pe liste sunt eligibili”, mai spune directorul coordonator al APIA Hunedoara. Consiliile judeţene vor depozita şi distribui alimentele, iar cheltuielile aferente acestor activităţi sunt decontate din bugetul Ministerului Agriculturii. Ca şi anul trecut, depozitul central pentru făină se află la sediul din Deva al firmei „Boromir”, fiecare primărie urmând să-şi ridice cantitatea repartizată, în funcţie de programarea întocmită de Prefectura Hunedoara.