Claudiu Sav
Echipa noastră a suferit al cincilea eşec în deplasare, la chiar ultimul joc departe de casă din acest an. CSM Slatina s-a impus cu 1-0, graţie unui gol marcat dintr-un penalty acordat în minutele suplimentare, la capătul unui joc disputat pe un teren îmbibat cu apă, ca urmare a ploii abundente din ultimele ore.
Violent
Cu o suprafaţă de joc pe care apa băltea în mai multe locuri, exprimarea jucătorilor n-avea cum să fie una potrivită unui joc care să producă multe faze de poartă. Tocmai de aceea, ocaziile la ambele porţi au venit extrem de rar şi pot fi numărate pe degetele de la o mână. Cu toate acestea, cea mai mare şansă de gol ne-a aparţinut. În minutul 17, Leharie a şutat violent de la 16 metri, zonă centrală, dar mingea a lovit „transversala”, oportunitate care a venit la doar câteva secvenţe distanţă după o intervenţie bună a lui Lefter în faţa lui Toma. Finalul primei părţi a adus şi un gol anulat, corect, gazdelor, pe motiv de offside, la o fază la care golgheterul campionatului, Doman a trimis în plasă o minge venită din bară, după o reluare a lui Kayondo – căpitanul gazdelor fiind în poziţie afară din joc.
În actul secund, terenul a devenit şi mai greoi, lucru care a dus la şi mai puţine faze coerente de poartă, asta deşi am dominat teritorial, am avut posesia, dar fără a avea suficientă luciditate în avanposturi, acolo unde singurele oportunităţi au venit de la Manolache – şut din lovitură liberă de la 20 de metri, pe direcţia portarului – şi Pîrvulescu, reluare, cu latul, din unghi, în goalkeeper-ul slătinean. În aceste condiţii, jocul „curgea” spre o remiză albă, doar că în minutele de prelungire, Trică a insistat asupra unei mingi pe dreapta, a centrat pe bara a doua, Lefter a respins în lateral, până la Leaţă, care a fost agăţat în careu de Bradu (intrat în finalul primei părţi în locul lui Velisar – accidentat), iar Dorin Toma a transformat penalty-ul dictat, ţinând toate punctele la Slatina, la primul meci al oltenilor cu Claudiu Niculescu pe bancă.
Luciditate
„Un meci care a început într-o notă de tatonare, până ne-am acomodat la condiţiile suprafeţei de joc, după care am avut ocazia mare a lui Mehdi, care ar fi schimbat, cu siguranţă, cursul jocului. În a doua repriză, eu cred că am dominat, dar ne-au lipsit şansele mari de gol… poate doar în flancul stâng, cu Gîrbiţă şi Pîrvulescu, apoi a venit acea contră din final, cred că unica lor situaţie importantă, pe care nu am gestionat-o cum trebuie… nici Manolache acolo, în flanc, nici Lefter şi nici Bradu, care trebuia să evite să intre decisiv pe un astfel de teren, în acel moment al jocului. Nu e deloc rezultatul pe care ni-l doream… la un moment dat, dacă mă întrebai prin a doua repriză dacă m-ar mulţumi egalul, nu aş fi fost de acord, pentru că am fost în control, doar că ne-am precipitat, iar în unele momente e nevoie de mai multă luciditate, de asumare, de o execuţie bună. Mă deranjează că am avut multe faze fixe, faze la care noi lucrăm mult şi îmi place să cred că o facem şi bine, dar nu am adus niciun pericol, ceea ce nu e ok. Dar vom lucra mai mult în pauza de iarnă, sper să ne întărim şi lotul şi sunt convins că lucrurile vor arăta altfel pentru noi”, a spus antrenorul nostru, Florin Maxim.
Improvizație
Tehnicianul nostru a vorbit şi despre accidentarea lui Mihai Velisar şi despre improvizaţiile pe care e nevoit să le facă în acest sezon: „Sperăm să nu fie nimic serios, chiar dacă e o accidentare la genunchi, i-a rămas piciorul în suprafaţa de joc, a căzut şi adversarul pe el şi e clar că a simţit o durere. Să sperăm că e doar o întindere a ligamentelor şi nu ceva mai grav. L-am introdus pe Bradu acolo, tot o improvizaţie ca şi în flancul celălalt, e clar că aveam nevoie de aportul lui Velisar, care urcă bine, centrează bine la fazele fixe… Dar asta este. Avem nevoie de întăriri în flancuri şi dacă ne facem bine temele în această iarnă, ne vom acoperi şi acolo. Oricum, suntem în discuţii avansate cu doi jucători şi vom continua să lucrăm la acest capitol în pauza de iarnă”.
Ultimul joc al echipei noastre în 2024 va fi duminica viitoare, acasă, cu Concordia Chiajna, de la ora 13:30.
CSM Slatina (antrenor Claudiu Niculescu): Toroc – Mitran, Bărăitaru, Gherghe, C. Toma – D. Toma, Năstăsie, C. Radu (64, Leaţă), Doman (cpt.) (75, Trică) – Mihaiu, Kayondo
Corvinul Hunedoara (antrenor Florin Maxim): Lefter – Pîrvulescu, Lică (cpt.), Manolache, Velisar (44, Bradu) – Cărăruş, Lupu, D. Grigore (75, Câmpan), Lehaire, Gîrbiţă (88, Hergheligiu) – Vladic.
Guvernul a stabilit data alegerilor prezidenţiale, pe 4 și 18 mai 2025. Perioada electorală începe…
Vorbesc gurile rele că un personaj de la noi vrea cu tot dinadinsul să ajungă…
Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, a fost ales, ieri, vicepreşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România…
Geanina Ianc, directorul general al DGASPC Hunedoara Pentru că răspunde întotdeauna la solicitările cetățenilor, fiind…
M.P., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată, deveanul fiind acuzat de…
În contextul actual al amenințărilor cibernetice, Poliția Română a identificat o tendință de înșelăciune care…