Ne relaxăm și noi? Sau așteptăm Paștele?

Alexandru Rafila spune că în două, trei săptămâni am putea scăpa de purtarea măștii pe stradă.

Care este condiția
„Într-un interval de două trei săptămânii s-ar putea întâmpla acest lucru, dacă scade consistent numărul de cazuri noi și numărul persoanelor de la Terapie Intensivă. Părerea mea e că vom avea o scădere a pacienților de la ATI în șapte, 10 zile”, a spus, ieri, într-o conferință de presă, ministrul Sănătății.
Alexandru Rafila a precizat că, cel mai pro­babil, masca va fi purtată, în continuare în spațiile închise. „E o măsură care poate fi luată când ve­dem că lucrurile intră în normal. Scoaterea măștilor ar fi o primă măsură, dar nu în spa­țiile închise”, a spus sursa citată.
De asemenea, el a afirmat că, deocam­dată, nu există un calendar după care vor avea loc relaxări ale restricțiilor.
„Nu avem un astfel de calendar. Nu avem motive să avem un astfel de calendar. Situa­ția din spitale e serioasă”, a punctat minis­trul Sănătății.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a spus că sunt discuții privind închiderea cen­trelor de vaccinare, urmând ca apoi vacci­na­rea împotriva Covid să se facă doar la medicii de familie, așa cum se întâmplă cu toate vaccinurile.

Sute de pacienți internați
Ieri, în județ au fost înregistrate 240 de noi cazuri de îmbolnăviri cu Covid. În spitalele sunt peste 200 de pacienți cu virusul nou. La Spitalul din Deva sunt internați 101 bol­navi cu Covid, dintre care 7 la Terapie Inten­sivă, iar la spitalul din Hunedoara sunt 69 de pacienți, 5 la Terapie Intensivă.
„Nu sunt forme grave, cu excepția celor de la Terapie Intensivă. Sunt forme mult mai ușoare ale bolii, față de valul 4 al pandemiei. Cei de la terapie Intensivă au și alte boli grave”, a declarat Radu Budae, managerul Spi­talului municipal din Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj de la noi, mare și tare de la o vreme,…

3 ore ago

Bulina albă

Dorin Gligor, directorul general al Apa Prod Pentru că Apa Prod SA a semnat contractul…

3 ore ago

Bulina neagră

Florin O., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată, împreună cu alți…

3 ore ago

„Cel de-al Treilea Război Mondial nu mai este o posibilitate îndepărtată, a început deja“, susțin unii experți

Mai mulți experți în domeniul riscurilor globale au avertizat că omenirea ar trebui să își…

3 ore ago

Minori acuzați de tâlhării, prinși după o razie a polițiștilor

Polițiștii, din nou la datorie! Ei au efec­tuat o razie pentru asigurarea unui climat de…

4 ore ago

Recidivist din Hunedoara, condamnat pentru că a spart conturile de Facebook ale unei adolescente

Individul a reușit cu ajutorul unei foste iubite să fure conturile de pe rețelele sociale…

4 ore ago