Categories: Actualitate

Neatenţia la volan provoacă victime

Un tânăr de 22 de ani a fost rănit după ce un şofer l-a lovit cu maşina pe o trecere de pietoni din Deva.

Potrivit poliţiştilor, şoferul de 65 de ani din Deva, conducea un autoturism pe strada Horea înspre o benzinărie, iar la trecerea de pietoni amplasată după colţul unei intersecţii, nu l-a observat pe tânărul angajat în traversarea străzii şi l-a lovit. Acesta a fost rănit uşor şi a ajuns la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
O copilă de nouă ani a traversat strada Bucegi, din municipiul Hunedoara, pe trotinetă, prin loc nemarcat şi fără să se asigure, ea fiind accidentată de un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 44 de ani din municipiu. Din fericire, fetiţa este în afara pericolului, iar rănile suferite în urma accidentului nu-i pun viaţa în pericol. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0.00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Poliţiştii au întocmit dosare de cercetare penală pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă pentru ambele cazuri. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago