Sport

Necazuri şi incertitudini la Dava Deva

Ciprian Marinuţ

Promovaţi în Liga I, componenţii echipei de futsal Dava Deva se antrenează în condiţii improprii, din cauză că oficialii echipei nu au rezolvat încă „problema” accesului în Sala Sporturilor din Deva.
 

De la entuziasm la dezamăgire
Reuniţi la începutul acestei săptămâni cu gândul de a munci pe rupte pentru a se afirma pe prima scenă a futsalului românesc, tinerii jucători de la Dava Deva au constatat că nu au unde se pregăti. „Am fost la Sala Sporturilor, să stabilim un program de antrenamente, dar ni s-a spus că vom putea intra în sală doar când se vor achita restanţele din sezonul trecut. Am discutat cu finanţatorul echipei, să rezolve situaţia, însă deocamdată acesta nu a reuşit să ne ofere un paşaport pentru sală”, a spus Karoly Gaşpari, antrenorul echipei devene. Cu entuziasm maxim şi cu dorinţa de a nu pierde timp preţios în procesul de pregătire, jucătorii de la Dava au acceptat, la propunerea antrenorului, să efectueze câteva sedinţe de antrenament pe Cetate şi în curtea unui liceu din Deva. Însă, după 2-3 zile de astfel de antrenamente, timp în care promisiunea de a intra în sală a rămas nerezolvată, jucătorii şi-au pierdut din entuziasm. „Nu mai ştim ce să credem şi nici ce se va întâmpla. Nu mai vreau să chinui jucătorii în astfel de condiţii. Dacă nu se vor pune lucrurile la punct, mai bine renunţăm. Fără pregătire specifică în sală, vom fi victime sigure în campionat, întrucât futsalul nu poate fi păcălit. Nici din punct de vedere financiar nu e nimic clar. A venit Vlad Iancu, portarul naţionalei, să negociem pentru a juca la noi, dar nu am putut să-i promit nimic şi a plecat la United Galaţi”, a spus tehnicianul echipei devene.

Campionatul bate la uşă
Startul Ligii I de futsal este programat în data de 4 septembrie, iar, dacă îşi rezolvă problemele, Dava va evolua, după trei sezoane, în primul eşalon al futsalului românesc. Devenii vor debuta în deplasare, pe terenul vicecampioanei României, United Galaţi, iar primul joc pe teren propriu este programat pentru 11 septembrie, cu Clujana Cluj-Napoca (locul cinci sezonul trecut). În total, în Liga I vor activa 10 echipe. În fiecare etapă, câte un joc va fi televizat de Digi Sport.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura