Categories: Comunitate

Nedee de odinioarã şi proiecte de viitor, la General Berthelot

Magdalena Şerban

Marina Huzoni (foto), primarul comunei General Berthelot, caută să reînvie trecutul şi tradiţiile populare din Ţara Haţegului, fiind de părere că dezvoltarea nu înseamnă doar prezent şi viitor, ci presupune şi cultivarea a ceea ce strămoşii ne-au lăsat. Pe lângă toate acestea, proiectele de modernizare se ţin lanţ.
„Cu proiectul integrat, depus şi câştigat pe Măsura 322 (2.496.979 de euro) – «Modernizarea uliţelor din satele comunei General Berthelot; reabilitare clădire after school, spaţiu public de recreere, promovarea culturii tradiţionale – organizarea festivalului Nedeea Berthelotului», am ajuns în faza de dotări, licitaţia fiind deja postată pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice(SEAP). Nedeia de la noi a fost întreruptă de şase-şapte ani, iar în ultimii patru, s-a încercat reluarea ei, dar nu a mai fost nimic ca înainte. Aşa că ne dorim să o readucem în actualitate, aşa cum era odinioară. Vrem ca în cadrul acestei sărbători (pentru noi reprezintă Zilele Comunei), să organizăm parade ale portului popular din diferite zone ale judeţului, expoziţii cu vânzare de produse tradiţionale şi multe alte lucruri cu puls local”, a precizat Marina Huzoni. Potrivit primăriţei din General Berthelot, un alt proiect, de data aceasta depus pe Măsura 125A (un milion de euro), ce are ca obiectiv modernizarea drumurilor agricole din comună, a fost declarat eligibil cu un punctaj bun, însă acum, se află la mâna sorţii, pentru obţinerea finanţării. O altă speranţă o constituie Grupul de Acţiune Locală Microregiunea Ţara Haţegului – ţinutul Pădurenilor, ce le poate aduce sume frumuşele administraţiilor înscrise, deci, inclusiv comunei General Berthelot. „O prioritate pentru noi ar fi dotarea celor cinci cămine culturale, la acest capitol existând mult loc de mai bine“, a completat primăriţa din General Berthelot.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago