Duminică a avut loc tradiţionala nedeie din satul Cerişor, din comuna Lelese, iar în 7 iunie, sărbătoarea se va ţine în satul-centru de comună.
Cei peste 1.000 de pădureni prezenţi la nedeie s-au simţit bine, au jucat în aer liber, pe platoul căminului cultural din localitate, Ramona şi Petrică Viţa cântându-le până către zorii zilei. „Îi aşteptăm pe pădureni la Lelese, duminica viitoare, cap de afiş fiind interpreta de muzică populară Andreea Voica. Ne bucură faptul că aceste nedei şi-au reluat cursul din 2004, după o pauză de peste două decenii. Reprezintă sărbătoarea de suflet a localnicilor şi trebuie organizate an de an. De obicei, erau făcute de comunitate, însă din cauză că nu s-a mai implicat nimeni, le-a preluat administraţia locală. În cele două duminici, curţile localnicilor sunt pline de invitaţi, astfel încât după slujbă, sătenii iau masa acasă, alături de cei dragi, urmând a reveni după-masa la cămin, pentru a începe distracţia. Va mai fi o nedeie şi la Runcu Mare, dar în august”, a arătat primarul comunei Lelese, Ciprian Achim (foto). Acesta îi invită pe hunedoreni să vadă unele din obiceiurile rămase nealterate, pe care ţinutul Pădurenilor le păstrează la loc sfânt. Iar dacă au pe acasă port popular, le recomandă să-l îmbrace, el însuşi fiind un împătimit al straielor ţărăneşti autentice, deţinând alături de familie, peste 90 de costume tradiţionale. (M. Şerban)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…