Categories: Sport

Nervi mai tari, suflet mai mult

Ciprian Marinuţ

Handbalistele de la Cetate Deva şi-au stăpânit mai bine emoţiile şi au luptat ca leoaicele, astfel că au câştigat, aseară, ultimul meci oficial al acestui an, 30-29, cu Tomis Constanţa.
Partida a fost pe muchie de cuţit, până în ultimele secunde de joc, când devencele au avut un plus de inspiraţie şi stăpânire de sine şi au tranşat victoria în favoarea lor.

Un minut cât o partidă
Începută printr-un război rece şi prin decizii suspecte date de Federaţie, partida Cetate Deva – Tomis Constanţa a atins punctul culminant în ultimul minut de joc. În acele momente, tabela indica scor egal, 29-29, iar nervii handbalistelor şi ai spectatorilor prezenţi la Sala Sporturilor din Deva erau întinşi la maximum. Cetate avea posesia şi posibilitatea de a încheia partida cu un atac câştigător. Indicaţiile venite de la antrenorul Coco Hendrea, aflat în premieră pe banca tehnică, şi de la finanţatorul Marian Muntean, exilat în tribună din cauza unei suspendări, au fost de a prelungi atacul la maximum şi de a marca în ultimele secunde. Cartaş n-a avut răbdare să aştepte şi şi-a depăşit adversarele, marcând pentru 30-29, când mai erau 34 de secunde de joc. Tomis a sărit ca din tun pentru a egala încă o dată, dar la ultimul asalt devencele s-au bătut ca leoaicele. Toth a fost eliminată, însă celelalte cinci rămase în teren au făcut un zid viu pe semicerc. Zidul a fost prăbuşit de iureşul constănţencelor, iar Mateescu a reuşit să tragă la poartă. A intervenit însă providenţial portăriţa Laura Poenaru, iar devencele şi-au văzut visul cu ochii şi au câştigat cu 30-29. Handbalistele au încins instantaneu o horă a bucuriei în teren, iar spectatorii au aplaudat ca după un succes de zile mari.

Pe muchie de cuţit
Până la aceste ultime secunde extrem de tensionate, meciul a fost echilibrat, cu avantaje minime de ambele părţi. În mare parte a condus Cetate, la un gol, maximum două, dar au fost şi puţine minute în care Tomis a avut un gol avantaj. Arbitrajul a fost ca de obicei suspect, dovadă că Tomis a beneficiat de 14 aruncări de la şapte metri, faţă de doar şapte ale devencelor. „Sunt prea bucuros ca să mai critic arbitrajul. Mă bucur că fetele au răzbunat în cel mai elegant mod, prin această victorie, decizia FRH de a mă suspenda, pentru că am vrut să scot echipa de pe teren la meciul de la Cluj. E cea mai frumoasă revanşă, mai ales că, pentru a mă încurca, anumite personaje din FRH au convocat Comisia de Disciplină cu o seară înainte de meci, ca să mă suspende”, a spus Marian Muntean, finanţatorul echipei devene.
Campionatul Ligii Naţionale feminine se întrerupe până în ianuarie, întrucât echipa naţională va participa la Campionatul Mondial din China, iar Cetate va avea timp să înveţe din reuşitele şi erorile acestui sezon de toamnă.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

2 zile ago

Funcționari din Primăria Petroșani, declarați nevinovați de cea mai înaltă instanță a României

Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Șușotesc gurile rele prin târg că o duduie care le face viața grea salariaților săi…

3 zile ago