Ciprian Marinuţ
Derbiul primei etape a anului 2012 s-a întrerupt, pentru că vicecampioana Alfa Team Cristur a părăsit terenul pentru a protesta la adresa arbitrilor, la scorul de 2-0 pentru campioana Avantaje. Fotbalul a „câştigat” însă la impresia artistică în duelurile palpitante din partidele Anonimii-Phoenix (4-3) şi Paloma- Quasar (3-2).
Amatori, amatori, dar supăraţi
„Bolile” fotbalului românesc de performanţă au contaminat şi fotbalul amator. Drept dovadă, derbiul primei etape din anul 2012 din SuperLiga RealSport, care ar fi trebuit să aibă ca principale ingrediente sportivitatea şi spectacolul, a fost stricat de… nervozitate şi orgolii. Ca de obicei, pisica neagră a fost aruncată în cârca arbitrilor, acuzaţi că ar fi dezavantajat una dintre combatante.
Concret, vicecampioana Alfa Team Cristur a părăsit terenul în minutul 34 la scorul de 2-0 pentru campioana Avantaje. Supărarea actualei lidere a clasamentului a atins punctul culminant după faza golului de 2-0, la care ar fi fost fault la portarul Clep. Apoi, când nervii s-au mai liniştit, reprezentanţii echipei din Cristur au spus că abandonul a fost provocat de arbitrajul tendenţios al brigăzii Mihai Nacu – Sorin Ciotlăuş. Aceştia susţin despre cei doi arbitri că ar fi acordat prea uşor lovituri libere pentru Avantaje în prima repriză, iar ca rezultat, Mureşan a deschis scorul din lovitură de penalitate (lovitură acordată pentru şase faulturi de echipă n.r.). Oricare ar fi adevărul, retragerea de pe teren nu este o soluţie potrivită, mai ales că e vorba de un campionat de amatori. Comisia de Disciplină va analiza cazul în această săptămână.
Pe muchie de cuţit
Dacă derbiul primelor clasate a dezamăgit, partidele Anonimii-Phoenix (4-3) şi Paloma- Quasar (3-2) au punctat frumos la impresia artistică a Campionatului RealSport. Anonimii au condus de trei ori (1-0, 2-1, 3-2) şi au fost egalaţi tot de atâtea ori şi s-au desprins în învingători, pentru că au rezistat fără gol a patra oară când au avut avantaj. „A fost un meci echilibrat, cu multe ratări de ambele părţi. Noi am marcat golul de 4-3 cu opt minute înainte de final, iar apoi am rezistat asediului celor de la Phoenix. Omul meciului a fost portarul nostru, Flavius Mircea, adus la echipă în pauza competiţională de sărbători”, a spus Alin Petraş, de la Anonimii. Pentru Anonimi, au marcat Albu (2), Mărginean şi Părău, iar pentru Phoenix, au punctat Gigi Ştefan şi Emil Popa (2).
Paloma a început perfect şi conducea cu 3-0, după primele 10 minute. Quasar a luptat până la capăt şi la scorul de 3-2, a avut multe şanse de egalare. „Noi suntem ca o maşină diesel care porneşte mai greu şi am încasat rapid trei goluri. Apoi, însă, ne-am încălzit şi am reintrat în joc, fiind aproape de egalare. Consider că arbitrii ne-au refuzat un penalty, clar la Vişan, la scorul de 3-2. Jocul s-a rupt când Vişan, de la noi, şi Doboş, de la Paloma, au fost eliminaţi”, a spus Claudiu Mirea de la Quasar.
Vorbesc gurile rele că un șef din zonă, are program fix cu tinerica pe care…
Mihai O., din municipiul Orăștie Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic internațional…
Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad Pentru că a reușit achiziționarea unui Computer Tomograf pentru…
„Începând din anul 2021, prin acest program, locuitorii județului Hunedoara au acces la servicii medicale…
Asociația Rădăuțiul civic a venit cu un test pentru cetățeni în care să deosebească o…
Două autoturisme au ars, luni, într-o parcare din oraşul Vulcan, în Valea Jiului, intervenţia pompierilor…