„Instrumentul de redresare «NextGeneration EU» se sprijină pe trei piloni: instrumente de sprijinire a redresării economice în statele membre; măsuri de stimulare a investiţiilor şi a întreprinderilor; consolidarea acelor programe europene care susţin piaţa unică”, a explicat deputatul european al UDMR, care a arătat că în focusul întregului plan de redresare sunt tranziţia verde şi cea digitală.
Conform lui Iuliu Winkler (foto), instrumentul de redresare economică trebuie să ajute mai consistent statele membre mai puţin dezvoltate şi pe cele care au fost cel mai grav afectate de pandemie. „Acesta este principiul solidarităţii. De aceea, instrumentul de redresare economică nu poate oferi doar împrumuturi“, a subliniat europarlamentarul, care a amintit faptul că propunerea franco-germană susţinea că majoritatea sprijinului financiar trebuie să fie ajutor nerambursabil pentru cei care au mai multă nevoie.
Iuliu Winkler a mai spus că principala provocare a statelor membre va fi să vină rapid cu proiecte fezabile şi care să se încadreze în toate cerinţele prevăzute prin ”NextGeneration EU”.
„Prioritatea sunt locurile de muncă, pentru că fără generarea de noi joburi nu vom obţine efectele economice şi sociale scontate”, a adăugat europarlamentarul UDMR.
Comisia Europeană a propus ca valoarea instrumentului financiar de redresare economică ”NextGeneration EU” pentru perioada 2021-2024 să fie de 750 de miliarde de euro.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…