Actualitate

Ni se pregătește o nouă pandemie de Covid?

Cazurile de Covid-19 continuă să creas­că în România. Au fost înregistrate peste 5.000 de cazuri noi, raportate în ultima săptămână, anunță cei de la Libertatea.

Reinfectați
Săptămâna trecută, în perioada 29 iulie – 4 august, au fost înregistrate 5.370 de ca­zuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, în creştere cu 55,8 la sută faţă de săptămâna precedentă, potrivit datelor trans­mise de Institutul Naţional de Sănă­tate Publică (INSP). INSP precizează că 1.716 dintre cazurile noi sunt la pacienţi re­in­fectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. În urmă cu o săptămână, medicii consultați de Libertatea avertizau că virusul este mult mai extins. Conform INSP, în perioada 29 iulie – 4 august, au fost raportate 13 decese la persoane cu Covid-19, dintre care unul sur­venit în urmă cu mai mult de o săptă­mână, toate persoanele prezentând comor­bi­dităţi. Până în prezent, 68.995 de per­soa­ne diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat în România. În ţara noastră au fost înregistrate, până în prezent, 3.545.145 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2. În ultima săptămână au fost efectuate 1.232 de teste RT-PCR şi 16.989 de teste rapide antigenice. Rata pozitivităţii a fost de 29,5 la sută, în creştere cu 2,5 la sută. Până la această dată, la nivel naţional, au fost pre­lucrate 14.022.302 de teste RT-PCR şi 14.911.637 de teste rapide antigenice.
Să ne pregătească autoritățile o nouă pan­demie? Că iar bagă frica-n noi, că au crescut îmbolnăvirile cu Covid. Nu este exclus. (A.N.)

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura