Categories: Actualitate

Nici tu bani, nici tu diplomă, dar măcar a învăţat să spună OK!

Natalia Bumbac

Beniamin Logojan (foto), din Boholt, a răspuns prezent la invitaţia făcută de reprezentanţii firmei SC Interlog Com SRL din Brad, care au organizat în sat un curs de limba engleză pe bani europeni. Doar că după jumătate de an de la încheierea cursului, acesta nu s-a ales cu nimic, nu a primit diploma de absolvire, dar nici subvenţia de 500 de lei care i s-a promis.
Se simt traşi pe sfoară
„În decembrie 2014, m-am înscris la un curs de engleză, după care în ianuarie, am dat examenul. La înscriere, ni s-a spus că vom primi o diplomă şi o sumă de 500 de lei. Nici diploma şi nici banii nu i-am văzut până astăzi. I-am sunat de mai multe ori pe cei de la firma Interlog Com SRL Brad, dar nu mi-au răspuns la telefon. M-am întâlnit cu colaboratorul lor de aici, de la noi din sat, pe stradă, şi mi-a întors spatele. Vi se pare OK să nu primesc diploma şi banii promişi după ce am participat la curs?”, întreabă bărbatul, uzând de formula englezească învăţată la lecţii. Beniamin Logojan a mai spus că şi alţi cursanţi, din cei 20 de la Boholt, au păţit-o la fel, el nefiind singurul care se simte tras pe sfoară de „fabricanţii de diplome”, pe bani europeni.
Banii ajung zilele acestea
Pentru a vedea care este poziţia organizatorilor cursului, am contactat un reprezentant al firmei SC Interlog Com SA din Brad. Din răspunsul acestuia, am constatat că situaţia este sub control, că foştii cursanţi se panichează degeaba, pentru că banii vor intra zilele următoare în conturi. „Documentele cu cererea de plată au fost trimise către Ministerul Fondurilor Europene din martie, iar în aprilie am primit o notificare prin care am fost anunţaţi că banii vor fi decontaţi săptămânile următoare. Noi nici nu-i anunţăm la începerea cursului despre subvenţie, ca să nu fie motivul principal pentru care se prezintă la curs, dorim să vină ca să înveţe ceva. Despre diplome, pot să vă spun că au fost colegii mei să le împartă, iar cine nu a fost acasă, nu a primit-o”, a afirmat Adriana Feier, reprezentantul firmei SC Interlog Com SA din Brad. Aceasta a mai afirmat că nu există un termen limită stipulat în contract până la care trebuie să se plătească acea subvenţie către cursanţi.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Nu consider ca un ziar ar trebui sa transmita punctul de vedere al unei persoane particulare, mai ales plina de pareri personale care nu au nici o baza reala de genul "mi-a intors spatele", "nu au raspuns la telefon"

    De asemenea va rog sa retractati expresia "fabricanti de diplome" pe bani europeni. Ziarul dumneavoastra nu face parte dintre autoritatile abilitate sa faca monitorizarea si verificarea acestor proiecte.
    Proiectele pe care Interlog le desfasoara sunt legale si verificate de autoritatile competente. Este incorect sa transmiteti in mod partinitor informatii care lezeaza munca unor echipe profesioniste.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie, cu un sa­lariu net de vreo 8.000 de lei,…

12 ore ago

Bine ai revenit, Donald Trump! Președintele SUA își preia mandatul săptămâna viitoare

Peste câteva zile, Donald Trump își preia mandatul de președinte al SUA. Peste câteva zile,…

12 ore ago

Bulina albă

Mircea Rotea, pompier la Detașamentul de pompieri Deva Pentru că a intervenit, fiind în timpul…

12 ore ago

Bulina neagră

Claudia N., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de…

12 ore ago

Polițiști puși la zid de proprietarul unei pensiuni turistice

Hunedoreanul a cerut intervenția polițiștilor după ce mai mulți cetățeni olandezi s-au încăierat la o…

12 ore ago

Recidivist acuzat că a furat dintr-un magazin scutece pentru bebeluși

Tânărul aflat în arest preventiv a fost închis de mai multe ori pentru furturi, iar…

12 ore ago