Nici virusul nu mai are respect! Raed Arafat a făcut Covid
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat (foto), a făcut Covid. El a declarat, luni seara, că are simptome ușoare. Deci, virusul a întrecut orice măsură de bun simț. Dacă și Arafat, care susține că a purtat tot timpul mască de tip FFP2 s-a infectat, atunci nu mai e nici o speranță în ceea ce privește eliminarea acestui virus.
„După un test rapid administrat de mine acasă, în aceasta seară (n.r.-luni seara), am iesit Covid pozitiv. Asta, după ce dimineață testul a fost negativ, eu purtând mască FFP2 tot timpul. Simptomele pe care le am la acest moment sunt ușoare. Voi continua să lucrez de la domiciliu în următoarele zile!”, a scris Raed Arafat pe Facebook.